Friday, February 27, 2026
2.9 C
Bucharest

“Există în Europa populiști și naționaliști care cheltuiesc timp și bani pentru a ne diviza”

Președintele Parlamentului European (PE), Antonio Tajani, a pronunțat vineri un violent rechizitoriu în Spania împotriva “celor care seamănă discordie”, în plină criză între Madrid și liderii separatiști din Catalonia, relatează AFP.

“Atunci când unii seamănă discordie, ignoră cu bună știință legile, este necesar să fie reamintită importanța statului de drept”, a declarat Antonio Tajani într-un discurs la Oviedo, în nordul Spaniei, unde Uniunea Europeană a primit Premiul Prințesa de Asturias pentru Concordie.

“Nimeni în Uniunea Europeană nu își imaginează să încalce legile care au fost adoptate de toți”, a continuat el în fața regelui Spaniei care, ulterior, a denunțat o “tentativă inacceptabilă de secesiune” a Cataloniei.

Majoritatea separatistă din parlamentul regional de la Barcelona și guvernul catalan nu mai recunosc Curtea Constituțională a Spaniei.

“A venit timpul să ne reamintim, în aceste vremuri în care egoismele naționaliste înguste ies la suprafață (…), că prosperitatea tuturor îi ajută, de asemenea, pe cei care contribuie cel mai mult”, a subliniat președintele Parlamentului European într-un discurs salutat cu ovații în picioare.

Separatiștii catalani susțin că bogata lor regiune plătește prea multe impozite statului spaniol fără o compensație echitabilă, scrie Agerpres.

“Noi nu ridicăm granițe între europeni”, a continuat Antonio Tajani. “De prea multe ori în trecut, perspectiva de a schimba granițele a fost prezentată ca un panaceu divin și s-a transformat într-un haos infernal”, a adăugat el.

“Există în Europa populiști și naționaliști care cheltuiesc timp și bani pentru a ne diviza. Ar face mai bine să acționeze pentru concordie”, a mai spus liderul PE.

În intervenția sa, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a reamintit că “statul de drept (…) ne permite să trăim împreună, într-o coexistență armonioasă și în respectul diferențelor noastre”.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img