Puterile străine, serviciile secrete nu sunt interesate doar de ceea ce se întâmplă în SUA, dar şi de România. Ţara noastră este ultimul pilon, odată cu intrarea în UE.

Mihai Gâdea a prezentat în exclusivitate, într-un duplex Antena 3 Bucureşti – CNN Londra, un document bombă realizată de un ONG britanic. Este vorba de Center for Eurasian Strategic Intelligence, care face dezvăluiri uluitoare.

Bazat pe studii strategice, documentul susţine că serviciile secrete ruseşti colaborează în prezent cu lideri maghiari în România, profitând de particularizarea relaţiilor etnice în regiune încearcă să creeze probleme Bucureştiul din interior.

CESI aminteşte declaraţiile premierul şi preşedintelui Parlmentului maghiar care au spus că susţin orice formă de autonomie. CESI spune că Ungaria este unul din prietenii Kremlinului în Europa şi dezvoltă cooperarea cu Federaţia Rusă în domeniul energiei nucleare. De asemenea, în opinia acestor specialişti, Rusia încearcă să legitimeze liderii Ţinutului Secuiesc creând iluzia unor relaţii politice şi economice cu alte teritorii proruseşti din interiorul sferei de interes românesc.

Potrivit acestui document al CESI, există contacte între Rusia şi Consiliul naţional al secuilor începute încă din 2012. Studiul acesta apare pentru prima dată în 2014 şi toate acestea arată că există o întărire a relaţiei Rusiei în regiune prin această legătură cu Ungaria. Dar prin toate aceste legături se doreşte o slăbire a României în regiune.

Proiectul autonomiei a fost finalizat în 2014. Atunci, liderul UDMR Laszlo Borbely declara că: „Acest proiect seamănă foarte mult cu proiectul din Tirolul de sud care funcţionează bine mersi din 1992 şi nu se sperie italienii că în Tirolul de sud există o autonomie. Mergem pe modelul Tirolului de sud care este un model care e verificat în Europa. Vor fi multe asemănări”.

Acest studiu CESI este confirmat de un alt ONG, Center for European Policy Analysis Washington, care spune că Moscova încearcă să slăbească România în regiune şi se foloseşte de această sensibilitate etnică, încercând să creeze disensiuni la Bucureşti.

https://www.antena3.ro/actualitate/legaturi-explozive-serviciile-secrete-rusesti-racoleaza-lideri-maghiari-384220.html

Unul dintre cei care a incurajat masiv extremistii maghiari in Romania a fost Traian Basescu. El a avut o relatie speciala cu Laszlo Tokes, cel mai mare anti-roman in viata.

Si nu doar cu el.

În 2009, o sponsorizare pentru PDL pentru campania lui Băsescu de la o mare companie petrolieră rusească, 100.000 de dolari, cazul ALRO înregistrat secundă cu secundă de serviciile secrete româneşti, instrumentat de DIICOT. Dosarul a fost omorât în faşă de regimul Băsescu.

Dar iată şi alte legături în video următor.

https://www.antena3.ro/actualitate/legaturile-lui-traian-basescu-cu-afaceristi-rusi-apropiati-de-kremlin-384224.html

Iata si alte surse de informatii privind axa antiromaneasca Moscova-extremisti maghiari :

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/russia/12103602/America-to-investigate-Russian-meddling-in-EU.html

https://eu.boell.org/en/2015/05/05/i-am-eurasian-kremlin-connections-hungarian-far-right

https://euobserver.com/eu-elections/124156

 

18 COMMENTS

  1. tot ce e rau vine de la rusi, e lege. tot ce e bun si in termen de valabilitate vine de la americani. Mai putin daca-i intrebi pe vietnamezi, irakieni, cubanezi, panamezi, mexicani, libieni, egipteni etc etc…

    • Dane ce bine iti vine de la americani o hoarda criminala nenorocita care dupa al 2 lea razboi mondial nu se mai opreste din razboaiele si crimele care le aplia in tarile care nu vor sa le fie supuse si nu vor sa joce dupa cum cinta ei americanii si aliatii lor.

    • Sunt Ardelean, român. Vreau să iti spun doar că România se scrie cu “R” mare… Mult mai mare decât “U” de la Ungaria. Ştii de ce? Este european, in Europa nicidecum asiatic in Europa !

    • Numai pt faptul ca taica-miu care era un roman prost, mitic, din regat pe timpul vietii lui de om prost a ridicat 4 baraje in Transilvania, ca si tu sa ai curent electric acum sa te poti face auzit, ma pipi pe ideile tale tribale la orice ora.
      Desigur, e drept, mai platim si miliarde de lei pt autostrazile din transilvania care inghit doar bani pt ca ori se furs, ori se vinde terenul f scump. Si eu sunt de acord ca fara tine lumea s-ar guverna mult mai bine. De ce zic ast? – pt ca si cretini ca tine, voteaza peste o luna, din pacate!

  2. Și Vadim Tudor spunea lucrurile astea și era considerat nebun sau că fabula … Păi în marea lor majoritate ungurii sunt extremiști prin natura lor, crescuți și educati în acest fel. Intrati pe orice filmulet despre România pe YouTube și veți vedea comentariile ungurilor. Unii doar asta fac.
    Îi este foarte ușor Rusiei să-i racoleze…

  3. Ce veste buna !
    Deci putem dormi linistiti. NATO a aflat desigur si n-o sa permita planurile Ruso-Ungare de divizare a Romaniei tara NATO.
    Sper sa nu intervina desigur politetea lor traditionala si sa faca niste poze cu steagurile lor, cu extremistii lor cu UCK-ul (KLA) lor.
    Dar sa lasam pesimismul si sa avem incredere.

  4. cand e vorba de ong, cu toata dragostea, dar e cam teapa.cine le plateste? e interesant sa prezinti ce spun aceste ong – uri despre rusi dar te intrebi de ce tac atunci cand cealalta parte, americanii tot fac “victime colaterale” guralivul ong de la londra, ala cu siria, alcatuit dintr-un singur om, nu deschide gura atunci cand aviatia americana “rade” o gramada de civili, nici macar cesi asta , in schimb cum fac rusii victime se umplu agentiile de ce spun ong – urile astea.mai nou aviatia americana a mai produs vreo 30 de “victime colaterale” la periferia orașului Kunduz si vreo 25 de raniti din randul civililor dar e liniste prin mass media noastra. nimic surprinzator. daca o faceau rusii se umpleau paginile cu stirea asta. acum nu prea inteleg ce vor astia de la cesi sa spuna.cumva orban si gasca lui de la budapesta nu ii sprijina pe extremistii unguri? numai rusii se ocupa cu asta? dar probe sunt sau vorbim balarii ca suna interesant? ca rusii sunt niste nasoi o stim, ca ei isi apara interesele fortand acolo unde veriga e slaba e chiar un lucru bine stiut dar cu americanii ce facem? unii ii racoleaza pe extremistii unguri, mai discret sa nu afle lumea, iar altii se pozeaza cu steagul secuiesc la vedere mai si zambind de placere facand astfel propaganda extremistilor unguri. nasol nu sau ala e american, fie el si ambasador prin tarisoara asta, iar asta nu se pune?

  5. nu pacaliti pe toata lumea. ardealul nu are nevoie de dragnea si ciuma rosie. v-o lasam voua in sud si est. ardealul trebuie sa fie liber.

    • Corect, nu are nevoie de Dragnea aşa cum nu are nevoie nici de Ungaria, nici de Boc (sau alţi ardeleni), nici de UDMR. Stii ce ungurasule ? InTransilvania, chiar separată de România, tot o minoritate o sa fii !!! Crişana e tot pământ romanesc (o parte din Crişana a fost pierdută de România la Trianon). La Trianon nu am câştigat Ardealul. Atunci doar s-a întors “acasă” !
      România este un întreg aşa cum a fost şi România Mare. Prin comparaţie, Ungaria Mare a fost un stat artificial creat, din teritorii furate, un stat in care ungurii erau minoritari in propria ţară! Ar fi bine să cunoşti asta înainte să te apuci de lătrat. ..

      • boc e un primar infinit mai bun decat firea. nu avem nevoie nici de ungaria. ardealul se poate dezvolta singur, impreuna, autonom de toti. ardealul e in europa civilizata, restul romaniei nu. ne separa principii si valori.

        • Tipic unguresc “erdely” … Stimate iredentist, Transilvania are nume latin, Ardeal fiind un termen romanesc.
          Limba maghiară nu apartine grupului limbilor indo-europene iar cuvântul “Ardeal” este de origine Indo-Europeana. Corecta este semnificaţia şi originea termenului românesc Ardeal, atestat documentar intaia oara de regele hazar Iosif, care a trimis o scrisoare în jurul anului 960 rabinului de Córdoba Hasdai ibn şaprut. Monarhul hazar menţiona „ţara Ardil” (în ebraică Ereţ Ardil), bogată în aur şi argint, locuita de vlahi !

          REŢINE asta :
          Erdely ?
          Aveti prostul obicei sa traduceti totul in limba voastra. Spuneti Erdély la Ardeal care este nume romanesc provenit de la gepidul arderic,ard inseamna ridicatura de pamant, Transilvania nume latin! Lui Grigore Pintea ii ziceti Pintye Gligor, la pe cel care a eliberat Buda de ocupatia turceasca, Eugene de Savoie(care era francez), il numiti Savoyai Jenõ! La Viena ii spuneti Becs, Iar Jules Verne in Ungaria e Gyula Verne. Maine poimaine si lui Obama o sa-i ziceti Bela(Barack)Obama !
          Poate ai vrea sa imi spui si ce inseamna Ulan Bator (Ullanbaatar) in maghiara …

  6. Daca are cineva posibilitatea sa studieze prin arhive cu siguranta va gasi multe date referitoare la extremistii maghiari nu de azi de ieri, ci dintotdeauna. Inca un amanunt, peste tot in toate “cotloanele” autoritatilor romanesti sunt sunt membri ai udmr, factori de raspundere ai societatii romanesti, poate unii sunt de bunacredinta, profesionisti, altii nu, din contra.
    @parere
    O parere sincera si deschisa. Adevarul este ca nu atat “vestul” cat altii manipuleaza la greu. Trebuie sa fim mai mult decat circumspecti, suntem in mijlocul unui razboi, fara voia noastra.

Leave a Reply