Friday, February 20, 2026
3.8 C
Bucharest

Fostul roman Tokes ataca MAI si pe Iohannis

Europarlamentarul Ungariei Laszlo Tokes, fost roman, spune că va sesiza Parlamentul European cu privire la strategia de ordine publică a Ministerului Afacerilor Interne, acuzând “demonizarea şi criminalizarea” autonomiei, şi cere ministerului retragerea documentului din dezbatere publică.

Laszlo Tokes a declarat, luni, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că este “revoltător şi scandalos” ca autonomia să fie asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Simţim o ameninţare deosebită din partea organelor de stat, a MAI, după ce a fost dat publicităţii documentul privind strategia naţională de ordine publică, în care autonomia este criminalizată şi asociată cu intoleranţa, rasismul, xenofobia şi extremismul. Este revoltător şi scandalos acest lucru. Nu putem trece cu vederea faptul că autorităţile române vorbesc despre autonomie în contextul terorismului, demonizând şi criminalizând aspiraţiile comunitare. Eu voi sesiza neapărat PE despre încercarea autorităţilor româneşti de a criminaliza autonomia şi cer retragerea strategiei şi reformularea acesteia în cadrul dezbaterii publice”, a spus Tokes.

Potrivit acestuia, comunitatea internaţională trebuie informată că “România violează principiile statului de drept şi autonomiei locale, îngrădeşte grav drepturile comunitare şi dreptul la autodeterminare, proliferând ameninţări la adresa comunităţilor etnice, administraţiilor locale şi organizaţiilor care ridică problema autonomiei”.

“Este de neîngăduit ca guvernul unei ţări membre UE să-i califice, chiar şi indirect, ca fiind xenofobi, rasişti şi intoleranţi pe cei care susţin ideea autonomiei. Autorităţile române criminalizează o instituţie democratică, autonomia, care are un trecut milenar în Europa”, a subliniat preşedintele CNMT.

El a criticat atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis “care nu vine în susţinerea autonomiei etnice, deşi este de origine săsească”.

“Saşii sunt o comunitate care, în cadrul regatului maghiar, au avut un sistem deplin de autonomie, iar Klaus Iohannis trebuie să cunoască această realitate, să cunoască tradiţia multiseculară a autonomiei comunităţii săseşti din Transilvania”, a spus Tokes Laszlo.

Preşedintele CNMT a adăugat că a solicitat o întâlnire cu şeful statului pentru a discuta problema autonomiei şi a obţine sprijinul acestuia, dar a fost refuzat, astfel încât va avea loc o discuţie doar cu un consilier de la Administraţia Prezidenţială.

Potrivit Strategiei Naţionale de Ordine Publică 2015 – 2020, supusă dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, manifestările xenofobe care au ca scop “obţinerea autonomiei unor regiuni pe criterii etnice” reprezintă o ameninţare permanentă “asupra climatului de siguranţă şi bunăstării cetăţenilor”.

UDMR a arătat deja că strategia MAI “este ofensatoare si stigmatizantă la adresa comunitătii maghiare”, în condiţiile în care manifestările sale publice pentru autonomie, pasnice si democratice, sunt considerate periculoase, de aceeasi factură cu cele rasiste, xenofobe, extremiste şi intolerante. Potrivit unei rezoluţii a Grupului UDMR din Camera Deputaţilor transmis, miercuri, România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate natională de pe teritoriul său.

“Strategia MAI, lansată de curând în dezbatere publică, este ofensatoare si stigmatizantă la adresa comunitătii maghiare din România, enumerând manifestările sale publice cu caracter pasnic si democratic pentru autonomie drept manifestări periculoase, de aceeasi factură cu cele rasiste, xenofobe, extremiste si intolerante. România nu poate considera ca sursă de pericol cea mai mare minoritate natională de pe teritoriul ei”, se arată în rezoluţie.

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img