Saturday, April 11, 2026
5.5 C
Bucharest

G4media.ro : firme romanesti continua sa importe zeci de tone de deseuri

Poliția de frontieră din județul Giurgiu, alături de reprezentanți ai Gărzii de Mediu, au interzis, miercuri, accesul în România unui ansamblu rutier ce intenționa să introducă în țară peste 16 tone de deșeuri din aluminiu, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un cetăţean român, în vârstă de 37 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri din aluminiu. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului respectiv, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu de pe raza judeţului Giurgiu”, se arată în comunicatul ITPF Giurgiu.

Poliția de frontieră mai precizează faptul că deșeurile venite din Italia trebuia să ajungă la o societate comercială din Capitală.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că deşeurile, în cantitate totală de 16.440 kilograme, au fost încărcate din Italia, pentru o societate comercială din Municipiul Bucureşti, iar documentaţia de transfer prezentată de  către şofer era incompletă”, menționează ITPF Giurgiu.

Poliția de Frontieră Giurgiu a oprit la graniță în ultimele trei luni aproximativ 489 de tone de deșeuri la punctul de frontieră Giurgiu-Ruse, scrie g4media.ro

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img