Sunday, April 12, 2026
2.2 C
Bucharest

Grindeanu : “Există şi un lucru care m-a pus pe gânduri”

Sorin Grindeanu și-a făcut bilanțul pentru cele șase luni de guvernare. Fostul premier nu a ezitat să-l critice din nou pe Liviu Dragnea pentru mazilirea sa din funcția de prim-ministru și înlocuirea cu Mihai Tudose.

“Pentru mine aceste şase luni reprezintă o experienţă semnificativă în administraţia centrală, o lecţie de viaţă pe care mi-am însuşit-o. Există şi un lucru care m-a pus pe gânduri (…) – dorinţa unui singur om de a face rău şi de a strânge cât mai multă putere într-o singură mână.

Poate că în următoarele 2-3 luni vom înțelege cu toții ce l-a împins să ia toate aceste decizii. Vreau să mă uit în trecut și la lucrurile bune pe care le-am făcut colegii mei din Guvern și din Parlament. Investițiile străine au fost mai mari cu 1,3 miliarde de euro, un nivel record al exporturilor, 11,5 % mai mare decât perioada anului trecut, rata șomajului.

Acest Guvern a fost lovit de două crize politice majore care au afectat România. A fost marcat la început de cele mai mari proteste de după 1989 și și-a încheiat activitatea printr-o premieră politică în Europa, când președintele partidului de guvernare și-a dat jos propriul Guvern în urma unei analize mincinoase și din dorința de a strânge cât mai multă putere.

Din cauza declarațiilor de remaniere din ultima vreme, s-a creat un puternic sentiment de nesiguranță. Rezultatele acestei crize le vom vedea foarte curând. Nimănui nu-i va plăcea aceste lucruri, nici românilor, nici investitorilor.”, a spus Sorin Grindeanu citat de stiripesurse.ro.

 

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img