Saturday, December 20, 2025
2.5 C
Bucharest

GRUPUL INTUNECAT DE INFLUENTA DE LA CONSTANTA

DNA despre Iulian Teseleanu, prietenul intim al lui Mircea Basescu

DNA stia din 2006 despre mafia din Constanta si Agigea Sud. Port si Vama. Are chiar dovezi audio si video ca Iulian Teseleanu, prietenul intim al lui Mircea Basescu, este mafiot cu acte-n regula. Si strangea banii din vami, luati ca spaga de la contrabandisti arabi. Sunt date nume in clar, numere de telefon, conexiuni. Totul. De 5 ani, acest dosar e musamalizat in privinta numelor grele. Teseleanu e protejat prin intermediul numelui Basescu. De ce abia in 2011 sunt facute retineri si arestari? Ce s-a intamplat cu zecile de milioane de euro luate spaga de mafia PDL de la Constanta? Dupa ce au fost umplute conturi grase din tara si strainatate, acum sunt sacrificati pionii si protejate reginele?! Cititi documentul, e senzational.

Aici un supliment mic : „Mircea şi Doiniţa Băsescu au petrecut sărbătorile de iarnă (2009-2010) în celălalt capăt al lumii, în Statele Unite ale Americii, fiind printre puţinii oameni care se pot lăuda că au început noul an într-un elicopter, deasupra Marelui Canion. Fratele preşedintelui României a stat în SUA aproape o lună de zile, de pe 10 decembrie până pe 4 ianuarie, familia Băsescu fiind însoţită de şeful Vămii Constanţa, Iulian Teşeleanu, şi soţia acestuia”, scria Ziua de Constanţa.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img