Lgendarul fotbalist și antrenor Johan Cruyff a încetat din viață, în cursul nopții trecute. El a marcat si cariera marilor fotbalisti romani Gica Hagi si Gica Popescu. Popescu a fost capitan al FC Barcelona in mandatul de antrenor al lui Cruyff.

Conform unui comunicat postat de worldofjohancruyff.com acesta a murit la Barcelona: “Pe 24 martie 2016, Johan Cruyff, în vârstă de 68 de ani, a murit în pace la Barcelona, înconjurat de familia sa, după o luptă dură cu cancerul. Cu mare tristețe vă rugăm să respectați intimitatea familiei în acest momente de durere”.

Olandezul suferea de cancer pulmonar. Diagnosticul a fost dat pe 20 octombrie, de medicii de la Spitalul Clinic din Barcelona, scrie marca.com.

Fostul jucător și antrenor al Barçei, în vârstă de 68 de ani, s-a lăsat de fumat în 1991, când a fost protagonistul unei campanii anti-tutun.

Johan Cruyff este considerat unul din cei mai influenți idoli de către fanii Barcelonei. Ca fotbalist, a ajuns la echipa de pe Camp Nou la mijlocul anilor 70. Ca antrenor, a debutat la finalul anilor 80, construind așa numita Dream Team, echipa care a câștigat campionatul din Spania de patru ori consecutiv (1991, 1992, 1993, 1994) și primul titlu de campioni ai Europei din istoria clubului. În cariera de fotbalist, Cruyff a fost numit “Fotbalistul european al anului” de trei ori, un record pe care îl împarte cu Michel Platini şi Marco van Basten. A condus Ajax spre opt titluri interne şi trei europene, fiind considerat totodată unul din pionerii “fotbalului total”, un stil sinonim cu formaţiile la care a evoluat Cruyff: Ajax şi naţionala Olandei.

Povestea lui Johan Cruyff

Johan Cruyff s-a născut pe 25 aprilie 1947 la Amsterdam şi, datorită mamei sale, angajată la cantina clubului Ajax, a luat de la o vârstă fragedă contact cu tot ceea ce înseamnă echipa “lăncierilor”. Îşi dorea însă să joace fotbal, însă nu era lăsat din cauza fizicului firav. Totuşi, la 10 ani, s-a alăturat academiei Ajax, iar peste şapte ani debuta deja în prima ligă marcând un gol împotriva lui Groningen. În sezonul următor a devenit tiular indiscutabil şi, în jurul său, a început formarea unei echipe care va domina fotbalul european la începutul anilor ’70.

Trofeele au început să se adune la Amsterdam. În acelaşi timp, se năştea fotbalul total. Iar Cruyff a rămas cel mai de seamă reprezentat al său. Şi-a condus echipa spre şase titluri ale Olandei, patru Cupe ale Olandei, trei Cupe ale Campionilor, două Supercupe ale Europei şi o Cupă Intercontinentală. După ce a cucerit tot ce se putea cu Ajax, s-a transferat la Barcelona, pe care a ajutat-o să obţină primul titlu de campioană a Spaniei după 14 ani.

La Cupa Mondială din 1974 a sosit din postura de Balon de Aur şi a fost liderul echipei care a fermecat pe toată lumea. A marcat trei goluri, două împotriva Argentinei şi unul contra Braziliei, conducându-şi coechipierii până în finală. A obţinut penaltyul din care a marcat Neeskens, însă revenirea gazdelor l-a împiedicat să-şi treacă în palmares şi titlul mondial. Chiar şi aşa, a fost desemnat omul turneului final şi la sfârşitul anului a obţinut cel de-al treilea trofeu pentru cel mai bun jucător european, la fel cum o făcuse în 1971 şi 1973.

Avea să fie singurul mondial jucat de Cruyff, deşi a participat la preliminariile ediţiei următoare şi a pus umărul la calificarea Olandei. Motivul oficial pentru care a refuzat să ia parte la competiţia din Argentina a fost unul de natură politică, dictatura militară din ţara sud-americană. După 30 de ani, în 2008, legenda olandeză a dezvăluit că el şi familia sa au fost implicaţi într-o tentativă de răpire în capitala Cataluniei cu un an înainte, ceea ce l-a determinat să se retragă din naţională: „Sunt momente în viaţă în care există lucruri mai importante decât fotbalul”.

După campionatul mondial a mai continuat patru sezoane la Barcelona, dar n-a mai reuşit să câştige decât o Cupă a Regelui. La 31 de ani, a acceptat o ofertă avantajoasă din Statele Unite. A rămas peste Ocean până în 1981, când a revenit la clubul care i-a fost rampă de lansare. Şi-a mai trecut în palmares două titluri şi o Cupă a Olandei cu Ajax, apoi a plecat la Feyenoord, pentru ultimul sezon al carierei. A ieşit din scenă în stil mare. Cu un event. La ultimul său meci, fanii l-au însoţit de la stadion până acasă. A continuat însă să scrie istorie şi de pe banca tehnică, la Ajax şi Barcelona, contrazicând mitul conform căruia un mare jucător nu poate deveni un mare antrenor.

Johan Cruyff este fără îndoială cel mai important jucător care nu a cucerit titlul mondial. Însă prin tot ceea ce a făcut pe teren şi-a asigurat un loc în istoria fotbalului. Până la apariţia lui, Olanda era doar o echipă oarecare. El a fost motorul care a pus în mişcare “Portocala mecanică”. „Fotbalul este un sport simplu. Dar cel mai dificil lucru este să joci un fotbal simplu”, spunea Cruyff odată. Pentru el nu a fost niciodată greu.

 

1 COMMENT

Leave a Reply