In foarte rarele momente cand se expune public, directorul SRI Eduard Hellvig fie scrie o analiza in publicatia Intelligence, fie ne anunta a posteriori despre vizite cu impact strategic peste ocean. Azi e cazul primei variante. Un avertisment plin de subintelesuri de la conducatorul celui mai puternic si influent serviciu de informatii al Romaniei.
Crizele care nu se văd se uită
Am comemorat recent două decenii de la atentatul terorist de la World Trade Center. Pentru SRI și pentru comunitatea globală de informații, septembrie 2001 a reprezentat o criză și un moment de cotitură în înțelegerea rolului și rostului serviciilor de informații. S-au prăbușit rutine și prejudecăți, au apărut noi unghiuri de înțelegere a fenomenelor. Organizațiile și societățile au mers înainte, dar nu ca înainte. Momentul de criză a trasat traiectorii globale care nu ar fi fost explorate altminteri.
Anul viitor se împlinesc șaizeci de ani de la criza rachetelor nucleare din Cuba. În plin Război Rece, două state puternice s-au legănat periculos de aproape pe marginea alunecoasă a unui război cu efecte de neconceput. Fără să evităm clișeul, întreaga lume și-a ținut respirația pe timpul unui impas ce părea fără soluție. Până la urmă rațiunea a triumfat, iar „nodul din mijlocul funiei” nu s-a strâns iremediabil.
Criza le-a deschis noi orizonturi ambelor puteri, le-a arătat că nu trăiesc pe globuri pământești separate și că simpla posibilitate a unei confruntări nucleare este de neconceput, iar soluția diplomatică nu trebuie abandonată nici măcar atunci când totul pare pierdut. La scurt timp după detensionare, SUA și URSS au convenit asupra instalării unei linii directe de comunicare pe axa Washington-Moscova pentru un dialog instantaneu în situații limită.
Deloc întâmplător, gestul rezonabil a venit după o criză. Iar în spiritul pragmatismului politic, orice criză trebuie să aibă și un efect benefic, trebuie să împingă lucrurile către zone imposibil de acceptat pe vreme bună.
Astăzi România se străduiește să depășească un moment major de urgență medicală. Și are datoria de a înțelege cum s-a ajuns aici, care sunt cauzele istorice complexe care au condus la bilanțul nefast. Cu cât o societate are un spirit critic mai dezvoltat, cu atât este mai puțin permeabilă la ficțiunea periculoasă rostogolită de falși profeți pe rețelele de socializare.
Aici însă vorbim despre vechi crize, atât de endemice încât au ajuns să fie uitate ca o veche și sâcâitoare durere de genunchi tratată rareori, punctual, cu analgezice forte.
Pentru ca o criză să scoată la lumină lecții importante și trainice pentru societate, aceasta trebuie să fie vizibilă, acceptată și înțeleasă. Să nască întrebări. Să arunce un fascicul de lumină concentrată pe o stare de lucruri care trebuie negreșit rezolvată. Luminate difuz, vor rămâne un subiect de nișă care primește atenție sporadic, atunci când ne amuzăm amar de perlele din lucrările de Bac.
În fapt, declinul treptat al educației publice și al încrederii în autorități sunt mecanisme infernale cu ceas și cu dispersie largă.
Crizele uitate în sertar nu fac decât să își întărească rezistența la schimbare și să dezvolte mutații care se vor manifesta într-un viitor atât de îndepărtat încât nici nu ne vom mai aminti când a început de fapt durerea de genunchi, scrie Eduard Hellvig, directorul SRI.
