Saturday, March 21, 2026
7.4 C
Bucharest

Ion Iliescu îi face praf pe cei care ataca SPP si vor sa-l desfiinteze

Fostul presedinte al Romaniei Ion Iliescu a scris pe blogul sau :

Am remarcat în aceste zile o polemică în spațiul public, al cărei obiect îl reprezintă activitatea Serviciului de Protecție și Pază. Regret că această polemică privește o instituție de ale cărei servicii am beneficiat încă de la înființarea ei, și care s-a comportat ireproșabil în toți acești ani, îndeplinindu-și sarcinile fixate prin lege cu profesionalism și abnegație, indiferent de contextul politic sau social. De altfel, activitatea Serviciului a fost apreciată și de partenerii noștri, fie că este vorba de oaspeți ai statului român, fie că este vorba de responsabili politici și ai ONU din străinătate, care au beneficiat de protecția SPP.

În cazul în care sunt responsabili politici care au de făcut reproșuri în legătură cu unul sau altul dintre aspectele activității SPP, și cred că există probleme din această cauză, ei trebuie să acționeze instituțional, în acord cu cadrul constituțional și legal existent, mai ales că unii dintre ei sunt membri de drept în CSAT. Să nu confundăm instituția, cu oamenii care, la un moment sau altul, o conduc. Acest mod de a gândi și acționa a generat multe probleme în trecut, și va genera și acum, dacă se continuă acest mod de raportare la instituții. Există suficiente mecanisme instituționale pentru a rezolva asemenea situații. Să fie folosite, transparent și cu bună-credință.

Îmi permit să cred că tocmai actuala subordonare a Serviciului față de CSAT și din punct de vedere al controlului civil, Comisiilor de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională din Parlament oferă o garanție privitoare la nepolitizarea activității sale.  Trecerea SPP în subordinea Ministerului Administrației și Internelor nu ar face decât să genereze noi polemici, câtă vreme ministrul este un om politic. Dacă toți cei care controlează activitatea SPP acționează conjugat și coerent pentru creșterea încrederii în instituții și în lege, se pot evita astfel de situații, care nu servesc interesul public.


Nota mea : Ion Iliescu e cel care si-a pus semnatura pe actul fondator al SPP in 1990. La acea vreme, structura se numea Unitatea Speciala de Paza si Protocol (USPP) si avea ca si corp fondator o serie de ofiteri din MApN in frunte cu capitanul Dumitru Venicius Iliescu, lt. maj. Gabriel Naghi, lt. Cristi Agapie, lt. Ionel Tanase, coordonati de maiorul Ionel Marin. Ulterior s-au alaturat si lt. maj. Constantin Tucan si alti ofiteri. 

 

Hot this week

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Topics

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img