Home Articole Ion Țiriac vorbeste despre “teroarea” din societatea romaneasca

Ion Țiriac vorbeste despre “teroarea” din societatea romaneasca

1798
6

Omul de afaceri Ion Țiriac susține că ar fi de acord cu amnistia și grațierea, dar cu condiția ca ulterior orice formă de furt să fie drastic pedepsită. Țiriac arată că, în acest moment, întreaga administrație este paralizată de frica DNA și primarii nu mai apucă să facă nimic pentru că sunt săltați de procurori. Țiriac susține că are informații conform cărora primarul Sectorului 5, Daniel Florea, va fi săltat de DNA.

“Eu, personal, în scaunul în care mă aflu, aş merge până la o iertare a păcatelor, a tuturor, până în ziua de astăzi. Dar de mâine, fiţi atenţi că tăiem degetul. Adică Ștefan cel Mare n-a fost nimic, dar Vlad Țepeş a fost ca lumea. Să le tai un deget, o mână, o limbă sau ce este. Pentru că altfel nu mişcă nimic şi în cunoştinţă de cauză, vă spun că nu mişcă şi din cauza terorii.

Am spus că nu ating nimic din păcate, pentru că public-privat este un sistem care ar trebui să funcţioneze al dracului de bine, în special în situaţiile acestea şi nu funcţionează deloc, pentru că mâine dimineaţă orice faci, dar orice faci, te trezeşti în lumea paralelă cu un dosar la DNA. Tocmai vorbeam acum cu colegul meu de jos de aici că primarul de la 5, auzisem eu, a început să facă în sfârşit, după un an şi jumătate-doi, de exemplu, un patinoar. Zice, colegul meu, să vedem dacă mai apucă. Păi de ce să nu mai apuce? Pentru că, uite că îl bagă şi pe ăsta în puşcărie pentru că nu ştiu ce a făcut.

Poate întradevăr îţi trebuie o amnistie, nu pentru că Dragnea a angajat două doamne care îi curăţau lui closetele, nu curăţau la partid, nu curăţau acasă, vă rog frumos…, a făcut Dragnea nu ştiu câte..50-20 de mii amendă..nu poţi pentru asta. Pe ăla l-au prins în maşină cu ţuica şi cu caltaboşii, îţi aduci aminte? Năstase cu ferestrele, care ferestre bă? Da petrolul unde e ? Petrolul ţării unde s-a dus?”, informează Capital, preluat de stiripesurse.ro

6 COMMENTS

  1. Sistemul vestic functioneaza numai pe baza de furt si jaf. Asa a fost de la bun inceput, iar mecanismul financiar pe care este cladit dovedeste acest lucru din plin.
    De studiat cazul functionarii burselor in anii 90 si “patania” statelor tigru, aruncate cu 25 de ani inapoi, in timp, printr-o criza clasica. Sistemul lor seamana f bine cu smintinitul oalelor, descris de I. Creanga. Sistemul vestic nu este, nici pe departe, o chestie “stiintifica”, asa cum crede romanul.
    H. Ford, industriasul, a spus ca “It is well enough that people of the nation do not understand our banking and monetary system, for if they did, I believe there would be a revolution before tomorrow morning.”
    J. Schumpeter, “marele” economist, la care se raporteaza minunata org E.U., a falimentat cu absolut toate firmele pe care le-a cladit sau a incercat sa le cladeasca dupa teoriile sale.
    Altfel istoria este scrisa si poate fi citita. Stiu, la noi merge “traditia orala”, alcatuita din ce ne place sa credem si sa auzim. Patriotii vestici, majoritari in Romania, nu pot agrea aceasta realitate, asa ca-si inventeaza una convenabila, numita “o tara ca afara”.
    “Celebrul ziarist” Bot facea reclama cailor ferate austrice, comparindu-le cu cele de la noi, de care se arata f nemultumit. Problema se poate lamuri printr-un raspuns simplu la urmatoarea intrebare: cine si ale cui paduri le taie?
    Altii pot studia perioada interbelica si situatia Romaniei in acea perioada. Cine o face intelege mecanismele de functionare ale celebrului sistem vestic. Omenirea are in spate un lant de esecuri economice de 800 de ani! O spune un profesor de la Harvard, care a scris o carte pe aceasta tema.
    Si daca cineva era curios sa afle care tara dintre statele tigru a iesit prima din criza, aceasta este Malaezia, care a refuzat ajutorul, dezinteresat, desigur, al BM si FMI.

  2. Normal ca este de acord…a facut atatea afaceri cu statul cu acordul pesedistilor…a facut avere cu ajutorul PSD….acum tine cu infractorii pesedisti drept răsplată. Țiriac face reclama acțiunilor procoruptie pesedistoaldista

  3. In esenta dl. Tiriac vine cu o propunere excelenta, numai ca nu este aplicabila. Cine sa imparta dreptatea, procurorii si judecatorii “colaborationisti” ?

  4. O abordare sănătoasă.
    Ca să treci în mod natural de la o economie centralizată la una concurențială (să aștepți ca privații să se capitalizeze din muncă cinstită) trebuie să aștepți minim 100 ani. Rapid, nu se poate decât prin furt. Cine a înțeles, a furat, cine s-a dat virtuos, a pierdut.
    Perfect de acord cu Țiriac.

    • concurenta nu are legatura cu furtul ci cu legislatia si mai ales cu aplicarea ei. Si mai are legatura cu cantitatea de bani colectata de stat de la cetateni, cantitate pe care apoi niste politruci incompetenti o impart discretionar si corupt.

      Poate fura si buticarul care are o cota de piata cu cinspe zerouri dupa virgula da poate fura (mai sofisticat dar mai amplu, e drept) si multinationala care controleaza 30-40% din piata. Care face damage mai mare?

      Ei bine, cind se intilnesc cele doua laturi, coruptia si incompetenta politrucului cu dorinta naturala de furt a unora/multora, rezultatul e ceea ce se vede la noi: toti fura, distrug, da unii o fac perfect legal pentru ca legea a fost facuta si e aplicata de oamenii platiti de ei, pentru ei si in favoarea lor. Inclusiv legea concurentei… iar daca-i prinde pe unii, astia sunt numa din “partea ailalta”, nu dintre oamenii lor, adica pusculite personale sau de partid.

      Asta pe care-l plinge Tiriac e ala care a facut concert cu Holograf la Academia Militara, a dat vro 80 000 de euro da a uitat sa-l promoveze, asa ca au venit vreo 200 de trecatori sa-i asculte? Sa-l iertam, desigur… domnu Tiriac, eu sunt de acord sa-i iertam pe toti daca platesti mata pagubele. Ei, te bagi?

Leave a Reply to Carmen Cancel reply