Saturday, January 24, 2026
0.1 C
Bucharest

Judecatoarea amenintata : Nu m-am așteptat la atâta ură

Mădălina Afrăsinie, judecător al Tribunalului București, a fost vineri seară invitata jurnalistului Radu Tudor, context în care a vorbit și despre mesajele pe care le-a primit, ca urmare a mesajului pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook.

Mai exact, după ce a afirmat că ”democrația a murit” odată ce președintele a întârziat să pună în practică decizia Curții Constituționale cu privire la revocarea șefei Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, magistratul ar fi primit numeroase mesaje pline de ură, atât publice cât și în privat.

”Este prima zi când n-am mai primit astfel de mesaje. A fost o surpriză pentru mine, nu m-am așteptat la atâta ură. Erau foarte multe mesaje care intrau în căsuța de spam, pentru că nu aveau acces la pagina mea. Și am început să le deschid, pentru că erau foartemulte (…) Poate că m-a surprins și faptul că, până acum, n-am primit astfel mesaje, deși am mai comentat pe astfel de subiecte”, a afirmat vineri seara judecătoarea.  

Totodată, Mădălina Afrăsinie a mai spus, în cadrul emisiunii Punctul de întâlnire, că primul instinct, după valul de jigniri ce îi erau adresate, a fost să își închidă contul de pe platforma de socializare: ”M-am gândit să îmi șterg contul de Facebook”, scrie psnews.ro

Hot this week

Averea fabuloasă făcută de Rusia pe seama exploziei prețului la aur

Rezervele Rusiei de aur și valută, parțial înghețate de...

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951

SUA şi Danemarca vor renegocia Acordul Apărării din 1951 Statele...

Cel mai bun cal de curse din lume

Pur-sângele francez Calandagan, în vârstă de cinci ani, a...

O ţară NATO reintroduce serviciul militar obligatoriu

După o pauză de aproape două decenii, tinerii din...

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum i-a fost salvată viața

Două intervenții cardiace majore, la 72 de ani: cum...

Topics

We, the ones on the front line

We, the ones on the front line US President Donald...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img