Colega mea Nadina Campean, jurnalist Antena 3 si co-moderator al emisiunii Previziuni, a postat pe Facebook un mesaj amplu si dureros despre experienta sa in lumea medicala romaneasca. Fara sa ridice piatra, fara sa-si piarda increderea in medici, Nadina isi spune oful pe care probabil multi il au.
Nadina Campean :
De obicei, nu ma plang pe facebook. Mi se pare inutil, dar simt nevoia acum. Incep prin a spune ca respect foarte mult medicii si mi se pare ca trebuie sa ai un curaj inconstient sa incepi medicina acum stiind ca e posibil sa ai soarta multor medici senzationali din tara asta care se zbat in mizerie.
Totusi, am si niste semne de intrebare dupa ce in ultima luna am ajuns de doua ori la spital. Aventura a inceput in decembrie. Dupa trei zile de febra si presupunerea mea total gresita ca ar fi o viroza, am ajuns in final la un medic foarte bun. Dupa o discutie placuta, plec la farmacie unde cumpar o sacosa de medicamente. Primisem asigurarea ca dupa prima pastila febra dispare si voi simti primele efecte.
Trec vreo opt ore, efectele intarzie sa apara. Ba din contra, febra crestea de la o ora la asta, iar durerile erau atat de puternice incat nu mai puteam respira. La insistentele prietenelor mele, am acceptat sa mergem in acea noapte la urgente, la un spital privat. Mi se spune din start ca voi ramane internata peste noapte. Nu mancasem nimic de trei zile, insa dupa trei ore de perfuzii, medicul ma pune pe picioare si imi spune ca ma lasa acasa cu conditia sa revin a doua zi la medicul specialist. Imi spune din start ca diagnosticul primului medic este bun, dar tratamentul ar vindeca un copil, nicidecum un adult. Imi recomanda initial un antibiotic, insa pana la urma ii lasa sarcina asta medicului specialist.
Revin a doua zi, medicul specialist confirma si el diagosticul, anuleaza total primul tratament, spune ca cel recomandat de al doilea medic e bunicel, dar el nu l-ar aplica in cazul asta si imi prescrie cu totul altceva. Plec din nou la farmacie, cumpar o alta plasa de medicamente, pe langa injectii si perfuzii, si le arunc pe primele.
Trece exact o luna, fac din nou febra cu stari de lesin, insa din alta cauza. Colegii cheama un echipaj cu oameni super amabili. Din nou, perfuzii, scade febra si primesc tratament cu antibiotic. Pana si colegele mele, care nu sunt medici, si-au dat seama ca este un tratament slab. Bun. Din nou la farmacie, din nou o plasa de medicamente. Stau doua zile, simt ca imi fac praf stomacul de la pumnii de pastile, efecte zero!
O iau de la capat, revin la acelasi spital privat. Un alt medic, care imi spune din start ca fara injectii, o duc asa la nesfarsit. Revin la 7 zile de injectii si perfuzii, mai cumpar o plasa de medicamente si, din nou, o arunc pe prima. Din fericire, dupa a doua injectie, simt o usoara ameliorare si numar orele pana ies din casa macar sa fac injectia aia.
Ma intreb insa de cati medici si de cate plase de medicamente cumparate e nevoie pana sa primesti tratamentul potrivit? Ce face un om in varsta care nu isi permite sa se plimbe toata ziua la medici si sa schimbe tratamente? Problemele mele de sanatate sunt provocari pentru mine, pentru ca nu m-am mai confruntat cu asta, insa sunt niste nimicuri pentru medici. E lipsa de profesionalism sau de interes? Daca in cazul unor afectiuni banale e atat de complicat de stabilit un tratament eficient, ce se intampla in cazul unor boli grave?
Nu ma enerveaza atat de mult banii irositi pe medicamente, cat ma enerveaza zilele pierdute, asteptand sa isi faca efectul un tratament care nu avea nicio sansa de la inceput.
Eu cred cu tarie ca orice om, orice profesie ar avea, are dreptul sa greseasca. Dar mai cred si ca e o lipsa de interes cumplita si atunci cand depui juramantul lui Hipocrate, nu o poate justifica nimic. Altfel, sa fim sanatosi! 
