Friday, May 1, 2026
2.9 C
Bucharest

Justitia franceza impotriva cersetorilor din Romania

In sfarsit, occidentalii incep sa se trezeasca. Iau masuri impotriva unor persoane pentru care Romania e acuzata pe nedrept, ca fiind responsabila pentru practicile acestora oriunde in UE. Politia si justitia din Franta, Italia, Marea Britanie sa intervina de cite ori sunt probleme cu cersetoria, indiferent de unde provine ea.

tiganci

Un tribunal din Paris a invocat maltratarea în condamnarea la pedepse cu închisoarea a unui cuplu care îşi obliga doi copii mici să cerşească pe bulevardele capitalei franceze, relatează Le Figaro, în ediţia electronică.
Un cuplu a fost condamnat la începutul lui martie la opt luni de închisoare pentru că şi-a obligat doi dintre copii să cerşească.
“Este o premieră, cel puţin pentru jurisdicţia Paris”, afirmă Palatul Justiţiei din capitala franceză. “De obicei astfel de infracţiuni sunt dificil de caracterizat”, adaugă acesta.
Gemenii cerşeau împreună cu mama lor, o româncă în vârstă de 38 de ani, pe bulevardul Barbes, în cel de-al XVIII-lea arondisment al Parisului. Instalat în Franţa de mai mulţi ani, cuplul trăia fără un venit declarat. Tatăl, de naţionalitate franceză, era cunoscut de serviciile de poliţie pentru furturi. “Indiferent de vreme, ei erau îmbrăcaţi cu pantaloni de trening şi pulover, foarte murdare. Când era foarte frig, mama lor le mai dădea o pătură pe care o împărţeau între ei”, a explicat o sursă apropiată de acest caz.
Alertată de persoanele care locuiesc în apropiere, poliţia a arestat-o la 10 ianuarie pe mama copiilor. În urma procesului, cei doi au fost condamnaţi la opt luni de închisoare. Ei vor trebui, de asemenea, să plătească o amendă de 500 de euro fiecăruia dintre copii. Aceştia din urmă au fost încredinţaţi unui centru de plasament.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img