Friday, May 1, 2026
2.9 C
Bucharest

LIDL acuzat ca vinde ulei de masline contrafacut

O anchetă de proporții a scos la iveală țeapa unui produs care se află pe rafturile unor mari lanțuri de magazine. 

 Anchetatorii din Italia au descoperit că nouă branduri comercializau ulei extra-virgin de măsline contrafăcut. Producătorii apelau la un truc care nu ridica suspiciuni: inscripţionau pe etichete că produsul reprezintă ulei pur extra-virgin, însă consumatorii erau păcăliţi şi se alegeau de fapt cu un produs de calitate inferioară.

În scandalul uleiului de măsline de calitate îndoielnică se află câteva dintre cele mai cunoscute companii producătoare de ulei de măsline din Italia. Totul a fost dat în vileag de presa italiană, iar autorităţile locale au pornit o anchetă, scrie Telegraph.co.uk citat de DC News.ro.

Nume cunoscute la nivel mondial precum Bertolli, Santa Sabina sau Primadonna, apar în această investigaţie. O parte din aceste produse se vindeau în mari lanțuri de magazine cum ar fi Lidl (care există și în România).

Uleiul extravirgin, care are în mod obişnuit o culoare verde-aurie, este preparat din măsline zdrobite la scurt timp după ce au fost culese, în cadrul unui proces care nu presupune folosirea chimicalelor, a căldurii sau a rafinării industriale.

http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/europe/italy/11988947/Italian-companies-investigated-for-passing-off-ordinary-olive-oil-as-extra-virgin.html?WT.mc_id=tmgoff_pq_fb_20150423

Iata ce spunea recent ministrul roman al agriculturii :

Am să fac tot ce este posibil să promovez produsele românești, pe de o parte, iar pe de altă parte să asigur o protecție corespunzătoare producătorului și consumatorului român pentru că, din păcate, multe produse care ajung în România se vând pentru că ajung din segmentul cel mai ieftin și efectiv otrăvim populația și omorâm producătorul român. Repet: orice guvern are datoria să își apere și producătorul și consumatorul. Din cauza aceasta cred că nu am făcut suficient până acum și eu vă promit că voi face tot ce îmi stă în putință pentru a ajuta românul să consume cât mai multe produse românești“, a spus Achim Irimescu.

Ministrul Agriculturii a afirmat că va reintroduce controlul la frontieră pentru reziduurile de pesticide, de produse chimice, pe considerentul că în cazul multor produse din ”gama de jos” care ajung pe piața românească sunt utilizate pesticide interzise pe piața europeană.

Achim Irimescu nu a dorit să nominalizeze țări de unde ar putea proveni produse pentru care sunt utilizate pesticide interzise în UE, dar a amintit cazul de acum câțiva ani al unor transporturi de grapefruit din Turcia.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img