Saturday, December 20, 2025
3 C
Bucharest

Milogul de Barroso se consideră “discriminat” de Comisia Europeană

Fostul preşedinte al Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, căruia succesorul său în această funcţie, Jean-Claude Juncker, i-a cerut ‘clarificări’ privind angajarea pe un post în cadrul băncii americane de investiţii Goldman Sachs, a criticat într-o scrisoare ceea ce el numeşte măsurile ‘discriminatorii’ luate împotriva sa, transmite marţi AFP.

Goldman Sachs a anunţat în luna iulie că l-a numit pe Barroso pe post de consilier şi preşedinte non-executiv al subsidiarei sale din Londra, Goldman Sachs International (GSI). Banca americană şi-a exprimat în anunţ speranţa că experienţa europeană a fostului şef al CE îi va fi utilă în contextul marcat de retragerea Marii Britanii din UE.

Decizia i-a atras un val de critici lui Barroso, dar executivul comunitar a apreciat într-o primă reacţie că el nu a încălcat codul de etică al UE, invocând faptul că odată ce au trecut 18 luni de când a părăsit postul de preşedinte al CE nu mai este obligat să ceară acordul acesteia din urmă pentru a ocupa un post.

Totuşi, în urma solicitărilor ombudsmanului european, Jean-Claude Juncker i-a cerut luni lui Barroso ‘clarificări despre noile responsabilităţi şi termenii contractului său de muncă’ încheiat cu Goldman Sachs.

Răspunsul, a indicat Barroso, va fi supus avizului – care însă are caracter neconstrângător – al comitetului ad-hoc de etică, însărcinat să informeze Comisia dacă foştii ei comisari respectă regulile de conduită ale acestei instituţii în activitatea profesională desfăşurată după ce au părăsit executivul comunitar.

În scrisoarea datată cu ziua de marţi şi adresată lui Juncker, Barroso apreciază că ‘aceste acţiuni nu sunt doar discriminatorii, ele par a fi în plus incompatibile cu deciziile luate în cazul altor foşti membri ai Comisiei’. Referindu-se la criticile şi îndoielile asupra integrităţii sale, fostul preşedinte al CE le consideră ‘nefondate şi total nemeritate’, o ‘discriminare’ atât faţă de el, cât şi faţă de banca Goldman Sachs.

‘Mai întâi aţi sugerat că voi fi primit în Comisie cu un statut diferit de cel al unui fost preşedinte şi că apoi, dacă va fi necesar, veţi cere părerea pe acest subiect a comitetului ad-hoc de etică’, îi transmite Barroso lui Juncker în scrisoare. ‘Nu am cerut niciodată o poziţie privilegiată, dar nu aş vrea să fiu discriminat’, insistă el, menţionând totuşi că în principiu nu are obiecţii faţă de sesizarea comitetului de etică.

Barroso se declară în schimb îngrijorat de posibilitatea ca respectivul comitet să fi luat deja o decizie în ceea ce-l priveşte. ‘Dacă este aşa, aş dori să aflu cum a fost luată această decizie, de cine şi pe ce bază’, mai spune fostul preşedinte al CE, scrie Agerpres.

Hot this week

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

Topics

Românii, cel mai mare investitor străin în România

Românii din afara țării au transferat în România aproximativ...

Germania se gândește la pensia copiilor și tinerilor

Guvernul german a aprobat miercuri un proiect de lege...

Ce se întâmplă dacă tastezi 67 pe Google

Fenomenul "67" (six-seven) s-a răspândit la nivel mondial în...

Stresul şi anxietatea slăbesc imunitatea

Stresul, anxietatea, nopțile nedormite fac mai mult decât să...

UE renunţă la obligativitatea maşinilor electrice din 2035

Uniunea Europeană a renunțat, marți, la a mai solicita...

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini pe picior

O durea genunchiul și nu se mai putea sprijini...

În sfârşit ! Vom avea Schengen militar

Parlamentul European a votat, miercuri, în favoarea unui ''spațiu...

Bolojan aruncă bomba : ”Lucrurile se vor termina prost”

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, în cadrul unui...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img