Sunday, July 6, 2025
23.4 C
Bucharest

Ministrul apararii : “M-am recules astăzi, împreună cu ambasadorul Hans Klemm”

Ministrul apararii Mihai Fifor, mesaj postat azi, de 11 Septembrie :

M-am recules astăzi, împreună cu ambasadorul Hans Klemm, într-o ceremonie care a avut loc în Baza Militară 99 de la Deveselu, în memoria victimelor atentatelor teroriste care au lovit, acum, 17 ani, la 11 septembrie 2001, Statele Unite ale Americii.

Ceremonia nu a avut loc întâmplător la Deveselu. Facilitatea antibalistică amplasată aici, eminamente defensivă, reprezintă unul dintre cei mai importanţi piloni ai Parteneriatului Strategic România – SUA în domeniul securităţii şi o contribuţie robustă la dezvoltarea capacităţilor NATO în domeniul apărării antirachetă.

Descurajarea oricărei agresiuni capătă un rol din ce în ce mai important în actualul context de securitate, din ce în ce mai complex și aflat în permanentă schimbare. Măsurile ferme ale Alianței pentru implementarea măsurilor de apărare adaptată și întărită, inclusiv pe dimensiunea antirachetă, creează premisele pentru creşterea durabilă și sustenabilă a securităţii comune, aspect esenţial în această zonă de frontieră a NATO şi a Uniunii Europene.

La 11 septembrie 2001, comunitatea nord-atlantică a învățat, o dată în plus, că libertatea se cucerește greu și că se păstrează cu mari sacrificii. Nu întâmplător, în urma atacurilor din inima Americii, Consiliul Nord-Atlantic activa, pentru prima dată în istoria NATO, clauzele articolului V din Tratatul fondator, prin care un atac armat împotriva unui Aliat este considerat un atac împotriva tuturor.

Gestul de solidaritate manifestat atunci, cu promptitudine, fără rezerve și în unanimitate de membrii NATO și de toate țările care s-au alăturat luptei împotriva terorismului transmis un semnal puternic întregii lumi, ale cărui ecouri se aud și astăzi, la fel de clar: “Uniți în aspirațiile noastre de libertate și democrație, solidari și determinați în fața oricăror amenințări, responsabili pentru siguranța și securitatea fiecăruia dintre cetățenii comunității nord-atlantice, noi, Aliații, suntem puternici. Toți pentru unul și unul pentru toți, noi suntem NATO!”

Printre cetățenii celor 93 de națiuni ale lumii căzuți victime ale atacurilor de la 11 septembrie, alături de cetățenii americani, s-au aflat și patru români. I-am plâns atunci, împreună, pe cei căzuți. Tot împreună i-am comemorat astăzi, când ne-am rugat pentru odihna sufletelor lor.

#WEARENATO
#MApN

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img