Friday, April 10, 2026
10 C
Bucharest

Mircea Diaconu e categoric : “Este exclus !”

În contextul în care s-a stabilit data alegerilor parlamentare, 26 mai 2019, europarlamentarul Mircea Diaconu a vorbit pentru DCNews despre deciziile sale cu privire la viitoarele alegeri. 

Turul României, în mai 2018

”Nu m-am decis încă. În mai o să mă duc prin țară și o să am discuții cu oamenii. Exact cu un an înainte de alegeri, o să fac un tur al României, așa cum fac în fiecare an. În urma întâlnirilor, o să mă decid într-un fel, să-mi spună cetățenii ce vor de la mine” a mărturisit Mircea Diaconu, pentru DCNews.

Varianta unui partid, EXCLUSĂ

Întreebat dacă ia în calcul să se înscrie pe listele vreunui partid, el a negat vehement: ”În niciun caz, asta e exclus, statutul meu e de independent, vreau să mi-l conserv, așa e contractul meu public și mă reprezintă cel mai bine, experiențele anterioare mi-au ajuns, orice mai fac în România fac doar așa.”

În ceea ce privește pragul electoral, acesta ar putea scădea: ”Este un prag pentru partide, este simetric cu cel de intrare în Parlament. Un număr de cetățeni egal un mandat de deputat european. Împărțirea o face Parlamentul European. Fiecare țară o primește de la Bruxelles. Pentru că au plecat englezii, se pare că România o să primească încă un loc de deputat, ceea ce înseamnă că scade puțin numărul minim de cetățeni pe care trebuie să-i reprezinți. În România, există legea electorală 33, care se referă strict la alegerile europene, e un procent dintre alegătorii care s-au prezentat la vot, care decurge din reglementările europene și pe de altă parte există un procent minim de intrare în Parlamentul României și-n PE.”

Mircea Diaconu, între ”ceva în țară” și Parlamentul European. Situația neplăcută din 2014

”În ceea ce mă privește pe mine, nu mă pot hotărî în niciun fel. Aștept luna mai ca să aflu ce vor oamenii de la mine. N-am alt instrument decât acesta, nu pot să fac sondaje. Pe de altă parte, nu mi se pare corect ca la voturile trecute, din 2014, am avut voturi cât pentru trei deputați, eu sunt unul singur. Alți doi deputați care se află acum la Bruxelles sunt pe voturile pe care mi le-au dat mie oamenii. Nu aș vrea să mai repet lucrul acesta. Cel mai mult parcă mi-aș dori să nu mai fac un mandat la Bruxelles și, dacă e nevoie de mie, aș vrea să fac ceva în țară. Nu mă simt bine afară, nu e genul meu, parcă mă simt rupt de ce-i acasă. Nu știu ce aș putea face în țară, decurge din discuțiile cu cetățenii. Pe de altă parte – că de asta sunt la mijloc și nu mă pot hotărî- mandatul viitor cred că e mai important decât toate de până acum, se vor modifica tratatele, va exista o reformă clară și e bine să avem o echipă fermă și nu niște oameni care stau cu fundul pe scaun” a mai spus europarlamentarul Mircea Diaconu, pentru DCNews.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img