Friday, May 1, 2026
10.5 C
Bucharest

Nepotul lui Basescu, control judiciar pe cauţiune

Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune, în dosarul în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia.
Avocatul lui Dragoş Băsescu, Cristian Ene, a declarat, miercuri, la ieşirea din sediul DNA că nepotul lui Traian Băsescu este suspectat de “posibile fapte de trafic de influenţă”.
El a adăugat că Dragoş Băsescu a dat o declaraţie prin care a încercat să îi convingă pe anchetatorii DNA cu privire la nevinovăţia sa. În urma declaraţiilor date, anchetatorii au decis ca el să fie cercetat sub control judiciar pe cauţiune.
Avocatul a menţionat că suma pe care Dragoş Băsescu trebuie să o plătească statului este de 10.000 de lei şi că acesta urmează în continuare să se prezinte în faţa anchetatorilor ori de câte ori va fi chemat.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img