”Nu există niciun fel de ruptură între PNL şi Cioloş, cum spun televiziunile de casă ale PSD. Suntem într-un parteneriat bun, un parteneriat onest, suntem într-o legătură care înseamnă că PNL a înţeles că avem nevoie de schimbare în politica românească”, a spus Alina Gorghiu, în discursul de la lansarea candidaţilor liberali din Hunedoara.

Preşedintele PNL a mai afirmat că ”niciun alt partid din România nu a înţeles că politica nu se mai face cu aceleaşi figuri uzate, cum sunt Dragnea, Ecaterina Andronescu, Rovana Plumb sau Victor Ponta”.

”Haideţi să le spunem oamenilor că am greşit, că au fost momente când ştim că i-am dezamăgit, dar că suntem singurul partid cu bună credinţă în ţara asta, singurul partid care poate aduce bunăstarea oamenilor, care face diferenţa între o Românie civilizată şi o Românie înapoi”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Ea a continuat: ”Haideţi să ne gândim la viitorul României cu un premier liberal, care a produs creştere economică de cinci la sută, iar premisele lui 2017 sunt bune, cu o echipă liberală. Haideţi să ne gândim ca Dragnea să rămână la sediul din Kiseleff şi nu mai mult”.

Alina Gorghiu a mai afirmat că primul lucru pe care liberalii îl vor face când vor ajunge la guvernare va fi să nu impoziteze pensiile şi să elimine pensiile parlamentarilor, introduse de PSD.

”Avem obligaţia ca în 2018, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, mandatul să îl dea un prim-ministru liberal, cu un Guvern liberal”, a spus în final Gorghiu citata de news.ro.

Prim-ministrul Dacian Cioloş a afirmat, într-un interviu pentru Ziare.com, că în campania electorală nu există suficientă dezbatere pe marginea programelor de guvernare, el transmiţând totodată partidelor care-l susţin pentru funcţia de premier, USR şi PNL, primului că este nevoie de mai multă ”consistenţă” în abordările economice, iar liberalilor că este nevoie să continue reforma internă.

Bomba in campanie! Ciolos se dezice de PNL si USR !

Panica in PNL : “Merge bine pe dracu”

6 COMMENTS

  1. Lui Ciolos ii e frica de un esec catastrofal in alegeri si se distanteaza de PNL si USR ca sa nu fie socotit el cauza esecului.
    Asta ar fi in stare sa se bage si in PSD ca sa ramana prim ministru dar evident nu-l lasa binomul.
    Daca binomul nu fraudeaza alegerile catastrofa o sa fie de ca cea de la primaria Bucurestiului.

  2. off topic
    Am probleme cu deschiderea unor topicuri. Ori sunteti “atacat” de baieti buni, ori v-ati luat foarte multe masuri de siguranta.

  3. E un mare haloimas in campania asta toti vor sa fie in frunte, toti vor sa castige fraiele acestea tari si asa garbovita de hotie, furt, non valoare si obosita rau. “Nu există niciun fel de ruptură între PNL şi Cioloş”.

  4. Serios! Citez ””Haideţi să ne gândim la viitorul României cu un premier liberal, care a produs creştere economică de cinci la sută…”’
    Dar cum rămâne cu actualitatea în care trăiesc sărăciţii prin lege de voi perindaţilor?
    Sărăciţii trăiesc mâine sau în viitor pentru azi?

  5. Wow!
    Ce capcană !
    De unde aveţi cifrele cu numărul de muncitori şi pensionari?
    Mare atenţie: INS-ul trebuie să dea publicităţii câte locuri de muncă şi câţi angajaţi sunt fizic ca număr, la fel şi cu pensionarii!
    Capcana: 2-3-5 locuri de muncă la un singur angajat în funcţii înalte prin numire şi nu are cum să coincidă numărul angajaţilor ca persoană fizică cu numărul locurilor de muncă fizic! Aţi dat publicităţii: 4.75 milioane salariaţi în România dar pe câte locuri de muncă fizic? Vedeţi că sunt verbalizaţi şi în scris mai mulţi angajaţi, când de fapt este 1 angajat pe mai multe locuri de muncă doar pentru a-şi încasa salariile şi nu invers! Vezi cazul madamei de la USR care încasa de la 3 locuri de muncă 7.500 lei şi nu e singura!
    Şi câte adevăruri ascund autorităţile de ochiul omului!!!

Leave a Reply to părere...Cancel reply