Sunday, February 22, 2026
-1.5 C
Bucharest

OMS : coronavirusul, mai periculos ca terorismul !

Epidemia provocată de coronavirusul din China s-ar putea încheia în aprilie, a declarat marţi cel mai înalt consilier din sectorul medical al acestei ţări, Zhong Nanshan, dar numărul deceselor a depăşit 1.000, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că lumea trebuie să considere coronavirusul drept inamicul public numărul unu, mai periculos chiar decât terorismul, relatează Reuters.

„Lumea trebuie să se trezească şi să considere acest virus inamic drept inamicul public numărul unu”, a declarat şeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus. În timp ce economia presează a doua mare economie a lumii, firmele chineze încearcă să îşi reia activităţile după vacanţa prelungită pentru Anul Noua chinezesc, iar sute dintre ele susţin că vor avea nevoie de împrumuturi de ordinul miliardelor de dolari pentru a rezista.   Companiile au început să facă concedieri, în pofida asigurărilor date de preşedintele chinez Xi Jinping că restructurările vor fi evitate.

Zhong a declarat că numărul cazurilor noi de îmbolnăviri este în scădere în unele provincii, acesta anticipând că epidemia va atinge nivelul maxim în această lună.   „Sper că această epidemie sau acest eveniment s-ar putea încheia undeva în aprilie”, a adăugat Zhong, epidemiolog care şi-a dobândit reputaţia prin combaterea epidemiei SARS în 2003.
\

Hot this week

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Topics

Soluția modernă pentru o boală gravă

Soluția modernă pentru o boală gravă   Menopauza nu înseamnă sfârșitul...

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite

Adăposturile din România sunt abandonate sau transformate în depozite   Printre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img