Saturday, April 11, 2026
6.7 C
Bucharest

Orban se declara deranjat de senatorul Daniel Zamfir

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri că senatorul Daniel Zamfir ar trebui să aibă o conduită de susţinere a deciziilor partidului şi a afirmat că este deranjat de faptul că Zamfir este susţinut de consilierul premierului Mihai Tudose.

‘Este un avertisment, nu dăm decizii radicale din prima. Am purtat discuţii pe tema asta, mi-am exprimat opiniile mele, iar aici nu trebuie să îl învăţ eu că o conduită normală este o conduită de colegialitate, o conduită de susţinere a deciziilor partidului, iar, vă repet, în materie de aceste propuneri pe care le susţine împreună cu consilierul cum o fi onorific al premierului Guvernului PSDragnea mă deranjează profund şi iese clar din linia politică a PNL’, a spus Orban.

El a precizat că nu cenzurează iniţiativele legislative ale colegilor săi.

‘Eu nu pot acum să cenzurez fiecare iniţiativă legislativă pe care, deşi vă mărturisesc, mă deranjează foarte mult când îl văd pe colegul meu de partid că e susţinut de consilierul premierului Tudose şi nu cred că voi accepta foarte mult timp acest lucru, cum de altfel nu accept nici ca unii dintre colegii mei să fie jigniţi de domnul senator’, a mai spus Orban.

Întrebat dacă la nivelul partidului se vizează excluderea lui Daniel Zamfir, Ludovic Orban a spus: ‘Vom decide’.

Dobânzile la credite pentru populaţie ar putea fi limitate la cel mult 50% peste dobânda cheie a BNR, în prezent de 1,75%, prin modificarea ordonanţei privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, a anunţat, joi, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii din Senat, Daniel Zamfir.

Astfel, la dobânda-cheie actuală, dobânda ce ar putea fi percepută la credite nu ar putea să depăşească 2,62%, pe formula dobânda de politică monetară (1,75% în prezent) plus maximum 50% din aceasta.

‘Este un proiect de lege care prevede următorul lucru simplu: intervenim pe ordonanţa 13/2011, care ea însăşi este o ordonanţă ce plafonează atât dobânda remuneratorie, cât şi pe cea penalizatoare. O plafonează. Stabileşte nişte plafoane pentru împrumuturile între persoane juridice, stabileşte, de asemenea şi plafonează, împrumuturile între persoane fizice şi nu stabileşte şi nu plafonează dobânda remuneratorie şi pe cea penalizatoare între persoană juridică şi persoană fizică. Aceasta rămâne neplafonată. Acest lucru a dus la nebunia dobânzilor rostogolite la IFN-uri de s-a ajuns şi la dobânzi de 20.000%. Faptul că nu a fost reglementată dobânda penalizatoare. Şi, atunci, IFN-urile au pus dobânzi cât au dorit’, a spus Daniel Zamfir, la o conferinţă organizată de Grupul Clienţilor cu Credite în CHF (GCCC), scrie Agerpres.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img