Monday, March 23, 2026
9.7 C
Bucharest

Petrom-Exxon, exploatarea din Marea Neagra ce ne va aduce independenta energetica fata de Moscova

Primul ministru Sorin Grindeanu s-a intalnit azi cu reprezentantii a doua firme extrem de importante in domeniul energiei : Petrom si Exxon Mobil.

Cele doua mari companii, una romaneasca alta americana trebuie sa ia decizia unei investitii uriase pentru exploatarea gazului de la Marea Neagra.

Guvernul trebuie sa sprijine prin masuri si hotarari iar Parlamentul prin legi care sa permita investitia de miliarde de euro pentru exploatarea gazului ce va intra in sistemul national romanesc.

Cel mai mare avantaj va fi independenta energetica fata de Moscova, un ideal strategic dorit de Romania inca din anii ‘ 70.

Iata comunicatul Guvernului :

Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit astăzi, la Palatul Victoria, cu vicepreşedintele ExxonMobil Development Company, David Cochrane și CEO al OMV Petrom, Mariana Gheorghe pentru a discuta despre oportunitățile din domeniul energetic, pe termen scurt, mediu şi lung, în contextul provocărilor la nivel global.

În cadrul întrevederii, reprezentanții celor două companii au prezentat proiectul de explorare a resurselor de gaze naturale la mare adâncime, în perspectiva deciziei finale de investiție.

Șeful Executivului a arătat deschiderea şi susţinerea Guvernului pentru valorificarea resurselor energetice în condiții sustenabile și competitive, având în vedere, totodată, angajamentele Guvernului privind garantarea siguranței energetice.

Hot this week

Unul din cei mai cunoscuți specialiști în apărare și...

Guvernul declară situație de criză în România

Guvernul declară situație de criză în România Guvernul adoptă măsuri...

Cu ce forțe poate participa România în Strâmtoarea Ormuz

Există două variante prin care România poate participa la efortul...

NATO Secretary General with the President of Romania

NATO Secretary General with the President of Romania https://www.youtube.com/watch?v=APjLVjSYV6s

Topics

Mașini colosale: Giganții cerului

Mașini colosale: Giganții cerului National Geographic Romania https://www.youtube.com/watch?v=_oYB5T2aPBE

Ce se întâmplă cu Golden Dome, scutul minune al SUA

Costul programului american de apărare antirachetă ”Golden Dome” a...

Paradisul turistic din Iran plin de rachete în subsol

La suprafață cea mai mare insulă din Golf, Qeshm,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img