Monday, January 5, 2026
0.6 C
Bucharest

Ponta : “Sunt prostii politice. Orice gâgă stie”

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a apreciat că sesizarea liderului PMP faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, pentru votul în cazul Şova reprezintă “prostii politice”, deoarece orice “gâgă” din Parlament ştie că Tăriceanu nu este şeful, ci doar reprezentantul Senatului.

Preşedintele Senatului nu este şeful Senatului, este reprezentantul Senatului, un lucru pe care-l ştie orice gâgă care ajunge în Parlament şi vorbeşte după aia la televizor, PNL-ist sau ce-o fie el. Şi la Guvern, eu sunt şeful Guvernului, preşedintele e şeful Administraţiei, conduce Preşedinţia, dar la Parlament e un organ colectiv şi preşedintele semnează în numele acelui organ. Restul sunt prostii politice şi îmi pare rău că în afară de chestia asta, cu scandalul, cu cătuşe, cu penal, cu plângeri penale, n-am auzit nimic de la ceilalţi, nici de la PNL, nici de la…”, a spus Ponta citat de Mediafax.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img