Tuesday, June 17, 2025
32.1 C
Bucharest

Prabusirea bursei din China. Scenariu economic de cosmar

Pe fondul unui posibil faliment al Greciei care poate trage dupa ea mai multe tari europene importante, o stire extrem de neplacuta vine din China. Sutele de miliarde de dolari ale acestei tari – investite in ultimii ani – sunt foarte importante pentru stabilitatea mondiala. Daca semnalul bursei este unul de criza al economiei chineze, povestea din Grecia devine o joaca. Analistii economici vorbesc despre o ingrijorare uriase pe plan mondial.

—————————-

Indicele de referinţă al bursei din China s-a prăbuşit la minimul ultimelor trei luni, pe fondul îngrijorărilor că măsurile luate pentru stabilizarea acţiunilor nu reuşesc să oprească căderea pieţei în timp ce traderii desfac marjele într-un ritm record, scrie Bloomberg citat de zf.ro.

Indicele Shanghai Composite a încheiat această dimineaţă cu o scădere de 3,9 puncte procentuale, după ce la un momentdat se prăbuşise cu 8,2%, cea mai abruptă scădere din 2007.

Companiie din finanţe şi energie au condus declinul, în condiţiile în care numai 18 acţiuni din cele 1.106 tranzacţionate la Shanghai au crescut.

Bursele europene deschid prudent, în aşteptarea discursului premierului grec în PE

Principalele burse europene au deschis miercuri dimineaţă în creştere prudentă, de sub un procent, în aşteptarea discursului pe care premierul grec, Alexis Tsipras, îl va susţine astăzi în Parlamentul European.

Indicele DAX al bursei de la Frankfurt afişa un plus de 0,3%, la fel ca indicele FTSE100 al pieţei londoneze, în timp ce indicele CAC40 al bursei de la Paris a deschis în creştere cu 0,5%.

În schimb, bursa din Varşovia scădea cu 0,3%, la fel ca cea din Bucureşti, al cărei indice BET a deschis în scădere uşoară, cu 0,1%.

Bursa din Shanghai a închis însă în scădere cu 5,9% marţi noapte.

Oficialii europeni au dat termen Greciei până vineri pentru a prezenta un plan de reforme în vederea deblocării fondurilor de urgenţă. Cei 28 de lideri ai statelor UE se vor reuni duminică pentru a discuta pe tema Greciei.

Peste 40% dintre acţiunile companiilor chineze sunt suspendate de la tranzacţionare, pe fondul declinului puternic al cotaţiilor înregistrat în ultimele zile, care a continuat la deschiderea de miercuri a pieţei de capital din China, relatează MarketWatch.

Astfel, acţiunile a peste 1.200 de companii au fost suspendate miercuri, reprezentând mult peste 40% din totalul de 2.808 companii tranzacţionate public, acesta fiind cel mai mare val de suspendări înregistrat vreodată pe piaţa de capital dinChina, a relatat publicaţia Southern Metropolis.

http://edition.cnn.com/2015/07/08/asia/china-stocks-explainer/index.html

Hot this week

Rusia, mişcare periculoasă pentru toată Europa

Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații...

Misterul marinarului dispărut de pe Fregata “Regele Ferdinand”

Fregata „Regele Ferdinand” a revenit luni, în portul militar...

Prima femeie, șef al spionajului britanic

MI6, serviciul de informații externe al Marii Britanii, va...

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Jurnalistă etnic rusă din Estonia, 6 ani închisoare pentru trădare în favoarea Moscovei

Un tribunal din Estonia a condamnat-o la șase ani...

Topics

Rusia, mişcare periculoasă pentru toată Europa

Rusia și-a extins și modernizat cel puțin cinci instalații...

Misterul marinarului dispărut de pe Fregata “Regele Ferdinand”

Fregata „Regele Ferdinand” a revenit luni, în portul militar...

Prima femeie, șef al spionajului britanic

MI6, serviciul de informații externe al Marii Britanii, va...

În ce partide şi politicieni au românii încredere

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat cea...

Dovezi : ce mâncau dinozaurii

Cercetători australieni și internaționali au descoperit, pentru prima dată,...

Prof.Dr. Cătălina Poiană, Preşedintele Colegiului Medicilor : Sunt prea puţine transplanturi în România

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof.dr. Cătălina Poiană, afirmă...

860.000 euro pentru o sculptură a lui Rodin

O mică marmură a sculptorului Auguste Rodin, găsită întâmplător...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img