Friday, April 10, 2026
10.8 C
Bucharest

Raed Arafat, premiera mondiala sub egida NATO in Romania

Dr. Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat sâmbătă că, în perioada 4 – 7 iulie, în premieră mondială, la Târgu Mureș va avea loc un exercițiu de urgențe civile pe simulare virtuală, sub egida NATO.

“La Târgu Mureș urmează să se desfășoare un exercițiu NATO pe urgențe civile. Este un exercițiu la care vor participa 14 — 15 țări. Nu va fi un exercițiu cu echipamente desfășurate în teren, cu victime simulate, ci o să fie un exercițiu în care va fi folosit simulatorul virtual pe care îl avem la Târgu Mureș. Se lucrează de 6 luni la acest exercițiu, au fost mai multe sesiuni de planificare, din care ultima a fost săptămâna aceasta și s-a încheiat ieri. Au participat de la NATO, de la Bruxelles, au participat de la IGSU, colegi de la mai multe Unități de Primiri Urgențe și SMURD din țară și reprezentanții companiei care au făcut, în urmă cu circa 3 ani, acest simulator virtual pentru situații de urgență. (…) În acest mod, după cum spun colegii noștri de la NATO, nu a fost făcut nicăieri în lume un exercițiu de urgențe civile sub egida NATO pe simulare virtuală. Deci este o premieră pe care inclusiv ei o testează, să vadă cât de eficientă este”, a explicat, la Târgu Mureș, dr. Raed Arafat.

Șeful DSU a spus că exercițiul va presupune o urgență majoră cu un număr apreciabil de victime și de persoane care trebuie evacuate și va testa capacitatea reală de intervenție în caz de necesitate.

“Pentru că a trebuit să aducem simulatorul la un alt nivel, a trebuit să facem un scenariu de exercițiu mult mai complex acum, pentru că ne uităm la o urgență majoră, care implică un număr foarte mare de victime, persoane care trebuie evacuate. Deci este o testare a capacităților. În afara faptului că exercițiul va fi virtual și vor participa din toată țara — MAI, Direcția Generală de Management Organizațional și IGSU, MApN — deci vom folosi calculatoarele și vom lua decizii fără activitate reală în teren, tot ce se va întâmpla ca și mobilizare de forțe va fi calculat real. Adică, dacă ni se cer 10 mașini de intervenție și noi avem două, vom spune că avem două, nu vom spune că avem 10. Exercițiul va testa într-adevăr capacitatea noastră să reacționăm la o urgență foarte mare și nu pe plan local, este un exercițiu care implică mai multe forțe pe plan național”, a arătat Arafat.

Potrivit acestuia, exercițiul se va încheia cu un seminar în care vor fi prezentate concluziile și vor fi discutate mai multe aspecte pe intervențiile la accidentele și la urgențele civile.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img