Friday, April 24, 2026
15.9 C
Bucharest

România, campioana inflatiei in Europa

România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în martie 2018, înregistrând o creştere de 4% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele communicate miercuri de Eurostat.

Biroul de statistică al Comisiei Europene – Eurostat – ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflaţie de 4% în martie 2018 în România, în loc de 5% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în România (4%), Estonia (2,9%), Slovacia şi Lituania (ambele 2,5%), iar cele mai scăzute rate anuale au fost în Cipru (-0,4%), Grecia (0,2%) şi Danemarca (0,4%).

Comparativ cu luna februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă în şase şi a crescut în cincisprezece state.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,3% în martie 2018, de la 1,1% cât înregistra în februarie, iar în aceaşi perioadă din anul precedent rata a fost 1,5%.

În Uniunea Euopeană, inflaţia a fost de 1,5% în martie 2018, în creştere faţă de 1,4% cât înregistra în februarie, iar în aceaşi perioadă din anul precedent rata a fost de 1,6%.

În martie 2018, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din servicii (0,67 puncte procentuale), urmată de alimente, alcool şi tutun (0,41 puncte procentuale), energie (0,20 puncte procentuale) şi produse industriale non-energetice (0,07 puncte procentuale), scrie Mediafax.

 

Hot this week

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Europa Centrală și de Est, vârf de lance al relansării industriei de armament

Europa Centrală și de Est se află într-un punct...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Topics

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai momentului

Cine sunt cei mai mari producători de armament ai...

Compuși organici noi descoperiți pe Marte

Lista compușilor organici detectați pe Marte a fost completată...

UE recunoaște greșeala : nu vă grăbiți să închideți centralele nucleare

Comisia Europeană urmează să publice un pachet de măsuri...

Primul pod rutier Rusia-Coreea de Nord. Se vor transfera arme și militari pentru Ucraina

Rusia anunţă marţi că a inaugurat, împreună cu Coreea...

Ce oferă România pentru misiunea militară din Strâmtoarea Ormuz https://www.antena3.ro/aliat/ce-ofera-romania-pentru-misiunea-militara-din-stramtoarea-ormuz-785319.html

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare

NATO : Rusia și China subminează controlul armelor nucleare Declarația...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img