Wednesday, January 14, 2026
-6.8 C
Bucharest

Sondaj CNN : Biden a castigat confruntarea finala cu Trump

Trei sondaje realizate de CNN, Data Progress şi US Politics îl arată pe democratul Joe Biden victorios în ultima dezbatere dinaintea alegerilor prezidenţiale, programate pentru 3 noiembrie, potrivit BBC.

În fiecare dintre sondaje, peste 51% dintre respondenţi l-au declarat învingător pe Biden: CNN – Biden 53%, Trump 39%; Data Progress – Biden 52%, Trump 41%; US Politics – Biden 52%, Trump 39%.

Potrivit CNN Instant Poll, cei care au urmărit dezbaterea de joi seară au spus că în general criticile aduse de Biden lui Trump au fost corecte (proporţie de 73%), iar cât priveşte atacurile lui Trump la adresa lui Biden, părerile au fost împărţite aproape egal (50%, corecte, 49%, incorecte).

În urma primei dezbateri televizate, acelaşi sondaj realizat de CNN arăta că 28% dintre telespectatori au considerat că preşedintele a câştigat confruntarea, iar 67% au considerat nedrepte criticile aduse lui Biden.

Per ansamblu, dezbaterea de joi nu a schimbat părerile legat de candidaţi. Înainte de dezbatere, opiniile favorabile lui Biden erau de 55%, ulterior, au fost de 56%. În ceea ce îl priveşte pe Trump, cifrele au scazut putin: 42% dintre respondenţi aveau o viziune favorabilă înainte de dezbatere, iar 41%, ulterior.

Sondajul CNN a fost realizat de SSRS prin telefon pe un număr de 585 alegători înregistraţi care au urmărit dezbaterea din 22 octombrie. Rezultatele au o marjă de eroare de +- 5,7%, scrie news.ro

Hot this week

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Topics

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img