Monday, November 16, 2026
6.1 C
Bucharest

“SRI nu a fost si nu va fi implicat politic in mandatul meu”

Directorul Serviciului Român de Informații (SRI), Eduard Hellvig, a declarat joi că SRI nu a fost și nu va fi niciodată implicat politic în mandatul său.

Înainte de a intra la audierea din Comisia parlamentară de control al activității SRI, întrebat cum răspunde acuzațiilor potrivit cărora SRI ar fi fost implicat politic în legătură cu protestele din Piața Victoriei, Hellvig a răspuns: “Nu, și niciodată SRI, în mandatul meu, nu va fi implicat în nicio activitate de asemenea natură”.

El a adăugat că între SRI și MAI există o colaborare interinstituțională.

“Colaborarea între SRI și MAI se face pe bază de protocol, evident. În protocol sunt scrise toate mecanismele de colaborare între cele două instituții și o să vi le prezinte domnul președinte Țuțuianu (al Comisiei parlamentare de control al SRI — n.r.) după audiere”, a declarat Hellvig, întrebat dacă ministrul de Interne a primit informări din partea SRI în ziua în care s-au produs incidente violente la protestul din Piața Victoriei și dacă există un protocol interinstituțional în acest sens.

Directorul SRI a precizat că nu dorește să intre în alte detalii pe subiectul informării de către SRI a ministrului de Interne.

Întrebat ce informații are SRI cu privire la “protestele degenerate în violențe” din Piața Victoriei și cine sunt cei care “au disturbat ordinea publică”, Hellvig a repetat că detaliile vor fi date de președintele Comisiei parlamentare de control al activității SRI.

El a subliniat că de fiecare dată când se prezintă la o audiere în Parlament aduce și documente care să-i susțină afirmațiile.

Directorul SRI a spus că nu are ce să-și reproșeze pe subiectul supus audierii parlamentare.

Adrian Țuțuianu declara săptămâna trecută că i-a trimis o scrisoare șefului SRI prin care îi solicita o informare privind aspecte legate de protestele din Piața Victoriei, scrie Agerpres.

Hot this week

Planul NATO : descurajarea totală a intențiilor agresive ale Rusiei

Aliații NATO analizează cea mai amplă reorganizare a planificării...

Rusia nu oprește războiul din Europa. Câți militari reduce SUA

Administrația Trump ia în calcul retragerea unui număr mult...

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img