Tuesday, March 10, 2026
9.3 C
Bucharest

“Sunt foarte amărât sa văd că practici specifice unei procuraturii din anii ’50”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat luni, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că procesul în care a fost trimis în judecată de DNA este o „înscenare” ca urmare a recomandărilor făcute în cadrul MCV şi că este „foarte amărât” să vadă că „practici specifice unei procuraturii din anii ’50 au revenit în actualitate”.

ICCJ a terminat de judecat luni apelul în dosarul în care preşedintele Senatului a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

Instanţa a anunţat că va da sentinţa definitivă în acest dosar pe data de 8 aprilie.

„Consider că acest proces în care am fost antrenat este o înscenare ca urmare a recomandărilor făcute în MCV, ca rezultatele luptei împotriva corupţiei să se soldeze cu ‘big fish’. Datorită poziţiilor pe care le-am avut sau le deţin, fac parte din această categorie. Au încercat să mă târască într-un proces de corupţie, nu au avut alte elemente şi au încercat cu evaziunea fiscală. Ar fi fost simplu pentru procurori să vadă că acea presupusă tranzacţie nu a fost în realitate făcută. Au încercat să sugereze că eram la curent cu acea tranzacţie. În anul 2008, aveam o agendă suficient de încărcată ca să ştiu şi agenda cabinetului de notar al soţiei mele. La audiere, fosta mea soţie a fost întrebată dacă mi-a zis de tranzacţie. Eu i-am spus: ‘Să faci ceea ce este legal’. Tranzacţia nu s-a făcut. DNA a zis nu putem să-l agăţăm pe evaziune, hai să-l luăm pe mărturie mincinoasă. Sunt acuzat că aş fi favorizat foştii mei consultanţi pe achiziţia acelor drepturi litigioase. Pe de altă parte, prinţul Paul face plângere penală împotriva mea din care rezultă că, în viziunea lui, eu aş fi obstrucţionat ca el să obţină acele drepturi litigioase. Or, nu se pot ambele. Sunt foarte amărât când văd că practici specifice unei procuraturii din anii ’50 au revenit în actualitate în ultimii ani”, a spus Tăriceanu, în ultimul cuvânt în faţa instanţei.

Hot this week

Fostul șef al Armatei Americane e îngrijorat de prelungirea războiului cu Iran. Comparație cu Afganistan și Irak

Fostul președinte al Statului Major Interarme, Amiralul Mike Mullen,...

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Europol : “ameninţări ridicate” de terorism şi „extremism violent” pe teritoriul european

Escaladarea conflictului din Iran pune Europa în stare de...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Topics

Kirsten Fontenrose : Crizele internaționale consolidează rolul strategic al României

Unul din cei mai importanți specialiști americani în problema...

Finlanda vrea arme nucleare NATO

Finlanda urmează să relaxeze interdicția privind armele nucleare, permițând...

Oficial iranian : China și Rusia ne sprijină

Ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, a declarat vineri...

Ideologul Pentagonului spune că Israelul l-a ucis pe Khamenei

Un oficial de rang înalt de la Pentagon, subsecretarul...

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect în război

17 țări din 3 continente implicate direct sau indirect...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img