Wednesday, May 13, 2026
14.8 C
Bucharest

Teodorovici : “Mulţi ar putea fi prim-ministru ; primul este Dragnea”

Fostul ministrul PSD al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, care a candidat pe listele social-democraţilor din Tulcea pentru un nou mandat de senator, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că partidul are o echipă de profesionişti dintre care mulţi, inclusiv el ar putea ocupa funcţia de prim-ministru, precizând însă că ‘primul care poate fi premier este preşedintele partidului, Liviu Dragnea’.

‘Un premier, zic eu, mai mult decât oricine trebuie să se iubească mai puţin pe el, să-şi iubească mai puţin prietenii, cunoscuţii decât iubeşte românul sau ţara, să-şi iubească mai mult ţara decât îşi iubeşte chiar familia. Acesta este un premier care face cinste oricărei ţări. Nu este un concurs. (…) PSD este partidul care poate da oricând nu doar unul, ci mai mulţi premieri. E recunoscut chiar şi de adversarii politici că PSD are cea mai bună echipă de profesionişti şi mulţi dintre ei pot ocupa oricând postul de premier. Primul care poate fi premier este preşedintele partidului, Liviu Dragnea’, a mai spus Teodorovici.

Teodorovici a mai spus că este preferabil ca, într-un partid, cât mai mulţi membri să-şi dorească să ocupe funcţia de premier şi să aibă calităţile necesare pentru a ocupa acest post.

‘Un om politic care nu aspiră la mai mult nu este om politic. Cine se dă după copac încercând să ascundă acest lucru face politică de tip românesc ori nu vrea să se ridice de un anumit nivel. Politica europeană se face în acest fel – intri în politică, înveţi să-ţi asumi, răspunzi pentru ce-ai făcut, minţi din ce în ce mai puţin, preferabil deloc, te uiţi în ochii omului, îi promiţi şi după aceea nu laşi nicio clipă să treacă până nu faci ce-ai promis’, a declarat Teodorovici, întrebat dacă ar accepta o eventuală propunere a conducerii PSD de a ocupa funcţia de premier.

Candidaţii PSD Tulcea la Parlamentul României le-au mulţumit, în conferinţa de presă, tulcenilor pentru suportul acordat, iar preşedintelui partidului – pentru strategia de campanie şi au susţinut că este pentru prima dată în ultimii ani când social-democraţii au fost preferaţi de electorat în toate secţiile de votare din judeţ.

‘Ţinta noastră este obţinerea unui mandat de senator şi a două mandate de deputaţi. Mai departe e doar poezie şi nu cred că este cazul’, a precizat la rândul lui preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Horia Teodorescu.

El a solicitat, totodată, demisia inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihai Stroe. ‘Vreau să cer public demisia inspectorului Stroe, care s-a implicat total în campanie, nu avea voie să facă acest lucru, care a dat peste cap sistemul de învăţământ din judeţ, apelând la cumetrii şi relaţii personale, schimbând directorii de şcoli, chiar şi pe cei care aveau performanţă. Aştept mâine (luni, n.red.) ca dl. Stroe să-şi prezinte demisia pentru tot ce a făcut rău, prost pentru învăţământ din Tulcea’, a afirmat preşedintele organizaţiei judeţene a PSD.

PSD a obţinut la Senat 51,94% din voturile valabil exprimate şi la Camera Deputaţilor 49,44%, scrie Agerpres.

Hot this week

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Topics

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București

Cinci concluzii ale Summit-ului B9 de la București Consacrarea...

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img