Saturday, May 2, 2026
7.2 C
Bucharest

UE pentru separatisti : “Legea nu este optionala!”

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a criticat, miercuri, Guvernul regional din Catalonia pentru organizarea referendumului de independenţă şi a apărat categoric Constituţia spaniolă şi aplicarea statului de drept în Europa, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Într-un discurs în Parlamentul European, înaltul oficial s-a declarat “întristat” de scenele de violenţă din Barcelona şi a atribuit vina asupra guvernului regional catalan. Timmermans susţine că guvernul central de la Madrid a avut dreptul să folosească “forţa proporţionată” pentru a menţine ţara unită în faţa unui referendum ilegal.

Respectul pentru statul de drept nu este opţional, este fundamental. Dacă legea nu vă oferă ceea ce doriţi, puteţi contesta legea, puteţi lucra pentru a schimba legea, dar nu puteţi ignora legea. Există un consens general că guvernul regional din Catalonia a ales să ignore legea când a organizat referendumul din duminica trecută. Asta nu schimbă faptul că am văzut cu toţii acele imagini triste. Violenţa nu rezolvă nimic în politică. Nu reprezintă niciodată un răspuns, o soluţie şi nu poate fi niciodată folosită ca o armă sau instrument. Niciunul dintre noi nu vrea să vadă violenţă în societăţile noastre. Cu toate acestea, este datoria fiecărui guvern să respecte statul de drept şi acest lucru necesită, uneori, utilizarea proporţionată a forţei. Uniunea noastră nu este un stat, ci este o comunitate de drept. Nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru“, a spus Frans Timmermans.

Vicepreşedintele Comisiei Europene a avertizat că este esenţial ca statele membre UE să-şi susţină Constituţiile cu ajutorul instrumentelor comunitare care garantează democraţia, scrie Mediafax.

Hot this week

Federația Rusă rămâne principala amenințare la adresa securității României și a regiunii Mării Negre

Analiza Strategică a Apărării realizată de Ministerul Apărării Naționale   Federația...

Ministrul apărării : de ce există rețineri în doborârea dronelor rusești

Ministrul Apărării Naţionale, Radu Miruţă, a oferit lămuriri esenţiale...

Vitamina D, crucială în lupta împotriva cancerului

O echipă de cercetători din Brazilia a descoperit că...

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc obiective strategice în Rusia

Ucraina și-a fabricat rachete cu rază lungă ce lovesc...

Șoc energetic major în Europa

Statele membre ale Uniunii Europene au alocat peste 10...

Topics

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată

Durerea de spate care nu mai putea fi amânată   O...

Regele Charles în Congresul SUA : Întăriți NATO și fiți alături de Ucraina

Într-un rar discurs adresat Congresului SUA, marți, regele Charles...

Antena3.ro : un istoric britanic luptă pentru limba română în Marea Britanie

Tessa Dunlop e istoricul și jurnalista britanică a cărei...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img