Tuesday, May 12, 2026
17.2 C
Bucharest

UE se trezeste ! Decizii cruciale privind accesul in Europa

Miniștrii de interne din statele membre ale Uniunii Europene au încheiat vineri, la Luxemburg, un acord care vizează introducerea unui control prealabil asupra călătorilor din țări terțe exceptați de la vize și care intenționează să intre pe teritoriul UE, transmite AFP.

Intitulat ETIAS, acest sistem automatizat este inspirat din formularul ESTA, un dispozitiv în vigoare în Statele Unite, și vizează protejarea mai bună a frontierelor externe ale UE prin reperarea, înaintea plecării lor spre Europa, a indivizilor considerați ca prezentând riscuri.

După acordul convenit vineri de miniștrii de interne europeni, dispozitivul urmează să fie negociat cu Parlamentul European. Comisia Europeană, aflată la originea acestei inițiative, are în vedere ca acest sistem să fie operațional începând din 2020.

”ETIAS ne va ajuta să ne îmbunătățim securitatea și să ne protejăm cetățenii”, a reacționat într-un comunicat președinția malteză a Consiliului UE.

Cu ajutorul noului instrument, călătorii exceptați de la vize de scurtă ședere în UE (în special cetățenii SUA, Albaniei, Braziliei, Israelului și chiar ai Emiratelor Arabe Unite) vor trebui să obțină o autorizație prealabilă înaintea plecării lor, prin completarea unui formular online.

Candidații vor trebui să achite suma de 5 euro la solicitarea acestei autorizații online. După obținerea autorizației, aceasta va fi valabilă pentru o perioadă de 3 ani, în virtutea acordului convenit vineri de miniștrii de interne europeni, scrie Agerpres.

 

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img