Wednesday, December 10, 2025
3.9 C
Bucharest

Ungaria vrea introducerea pedeapsei cu moartea

Desi pretinde ca e adeptul doctrinei crestin-democrate, premierul ungar Orban vrea reintroducerea pedepsei cu moartea. Considerat cel mai anti-european sef de Guvern din UE, prieten cu Putin, Orban devine campionul masurilor controversate. 

Premierul ungar Viktor Orban a relansat marți dezbaterea privind reintroducerea pedepsei cu moartea în țara sa, o măsură oficial interzisă de dreptul european, dar solicitată de opoziția de extremă dreapta, transmite AFP citata de Agerpres.

”Problema pedepsei cu moartea trebuie să fie repusă pe agendă în Ungaria”, a declarat Orban. El a subliniat că legislația ungară, deja una dintre cele mai represive din Europa având pedepse de închisoare pe viață ce nu pot fi comutate, nu este suficient de descurajantă.

Abolită în Ungaria în 1990, după revenirea la democrație, pedeapsa capitală nu poate fi reintrodusă în virtutea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, organizație la care țara a aderat în 2004.

Fost reprezentant al opoziției liberale în timpul regimului comunist, Viktor Orban a fost constant criticat pentru tendințele autocratice după revenirea sa la putere, în 2010, după ce mai ocupase fotoliul de prim-ministru al Ungariei între 1998-2002.

Vineri, guvernul de la Budapesta și-a anunțat intenția de a organiza un referendum cu privire la oportunitatea înăspririi legislației privind refugiații, adaugă sursa citată.

 

Hot this week

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Călin Georgescu, judecat pentru propagarea unor doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată

Judecătoria Sectorului 1 a respins marţi toate cererile şi excepţiile...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Topics

Ce au discutat Nicuşor Dan şi Emmanuel Macron

”Avem o lungă istorie cu Franța și un viitor...

Castele de vânzare în Franța. Cât costă

Le Figaro a făcut o analiză și a identificat mai...

Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN

  Destăinuirile lui Mihai Gâdea, CEO Antena 3 CNN https://www.youtube.com/watch?v=fqAQlExq-N8

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img