Sunday, April 12, 2026
7.6 C
Bucharest

Veste buna : cei mai mari lideri teroristi ai lumii se cearta intre ei

Șeful rețelei Al Qaida, Ayman al-.Zawahiri, l-a acuzat joi pe conducătorul grupării jihadiste Statul Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, că minte cu privire la lupta jihadistă dusă de rețeaua fondată de defunctul Osama bin Laden, potrivit France Presse, preluata de Agerpres.

Într-un mesaj audio, citat și tradus în limba engleză de Centrul american de supraveghere a site-urilor jihadiste SITE, egipteanul Ayman al-Zawahiri își reînnoiește apelurile la atacarea “cu prioritate” a SUA și a aliaților acestora.

Șeful Al Qaida critică mai întâi “campania de dezinformare a faptelor, de teamă și intimidare la care participă din nefericire Ibrahim al-Badri (Abu Bakr al-Baghdadi)”.

“El a proferat minciuni despre noi, pretinzând că nu denunțăm tirania, că noi îl lăudăm pe (fostul președinte egiptean înlăturat) Mohamed Morsi și că eu i-aș fi îndemnat pe creștini să ne fie parteneri”, protestează Ayman al-Zawahiri, potrivit transcrieriii mesajului său formulat în limba arabă.

Șeful Al Qaida, care i-a succedat lui Osama ben Laden după ce acesta a fost ucis de un comando american în Pakistan în mai 2011, contestă astfel afirmațiile pe care le-ar fi făcut Abu Bakr al-Baghdadi, șeful grupării ultraradicale sunnite Statul Islamic, care ar fi acuzat Al Qaida că nu luptă împotriva musulmanilor șiiți.

“În unul dintre apelurile mele, am dat ordin scris să fie atacate forțele militare, ale poliției și securității irakiene, care sunt în cea mai mare parte șiite, precum și milițieni șiiți”, argumentează Ayman al-Zawahiri.

În fine, în mesajul său, liderul Al Qaida, a cărui rețea este autoarea atentatelor din 11 septembrie 2001 în SUA, atacă din nou America:”Chemăm pe mujahedini să facă din jihadul împotriva Americii și a aliaților săi prioritatea lor oriunde pot să acționeze”.

Cele două organizații considerate “teroriste”, Statul Islamic și Al Qaida, sunt grupări rivale cu tactici și strategii jihadiste diferite, în special în atacurile efectuate în Siria, Irak și Yemen.

Mult timp numărul doi în organizația sa, Ayman al-Zawahiri a fost propulsat la conducerea Al Qaida în 2011. Dar conducerea sa a fost marcată printr-un declin net al rețelei, în timp ce gruparea Statul Islamic a urmat o traiectorie inversă, cucerind vaste teritorii în Irak și în Siria și multiplicându-și atentatele în lume.

Una dintre ultimele apariții în public ale lui al-Zawahiri datează din iulie 2015. Unii experți estimează că el trăiește izolat în zona frontalieră dintre Pakistan și Afganistan. Amploarea influenței sale asupra Al Qaida este dificil de evaluat, potrivit AFP.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img