Wednesday, November 12, 2025
10.6 C
Bucharest

Cand Guvernul taie inainte sa masoare…

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a precizat vineri într-un comunicat de presă că noua formulă de calcul a salariului acordat în timpul concediului medical afectează mii de salariaţi din educaţie, precum şi pe bolnavii de cancer, veniturile acestora diminuându-se cu aproximativ 20%.

Potrivit reprezentanţilor companiei de consultanţă EY România, indemnizaţia aferentă concediului medical pre şi post natal de 126 de zile ar putea scădea prin majorarea contribuţiilor sociale, de la 10,5% în decembrie la 25% în ianuarie.

Mamele, bolnavii de cancer şi cei care sunt în concedii medicale din diferite motive vor primi banii care li se cuvin, un proiect de act normativ urmând a fi prezentat săptămâna viitoare, a anunţat, vineri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

‘Proiectul de act normativ de săptămâna viitoare prevede următorul lucru: cei care sunt în concediu medical sau cei care vor intra în astfel de concedii din motive obiective, dacă vor fi diferenţe atunci se va plafona obligaţia de plată la nivelul anului trecut. De la 1 ianuarie până la apariţia actului normativ de săptămâna viitoare, pentru ca oamenii să-şi primească ceea ce poate au avut ca minus în acea perioadă, se vor rectifica astfel încât să-şi primească acei bani înapoi’, a spus Eugen Teodorovici, la Digi24.

El a precizat că nimeni nu pierde faţă de ce a avut anul trecut.

‘Nimeni nu pierde faţă de ce a avut anul trecut ca şi obligaţii de plată pentru concediile medicale. Şi mamele şi bolnavii de cancer şi cei care sunt în concedii medicale din alte motive nu vor primi mai puţini bani’, a precizat ministrul Finanţelor.

Contribuţiile sociale au trecut de la angajatori la angajaţi începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, adoptată în noiembrie 2017 iar nivelul contribuţiilor a scăzut cu două puncte procentuale, astfel că, din totalul de 39,25% contribuţii plătite la un salariu brut, se vor plăti 37,25%.

Din totalul de 22,75% contribuţii datorate de către angajator, 20 de puncte se transferă către salariat.

Calculele de la Finanţe arată că, în total, din salariul brut, 35% vor fi contribuţii reţinute de angajator în numele salariatului, iar contribuţiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (după transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% şi vor acoperi riscurile de şomaj, accidente de muncă, concediu medical, creanţe salariale.

În cazul veniturilor din activităţi independente, contribuţiile se plătesc dacă veniturile depăşesc 12 salarii minime brute pe economie, scrie Agerpres.

Hot this week

Carmen Uscatu la Antena 3 CNN : “Gheorghiu ne vulnerabilizează. E incompatibilă. Nu mai vorbim la telefon”

Carmen Uscatu, cofondatoarea Asociației “Dăruiește Viață”, a declarat marți...

Regimul Erdogan vrea 2340 de ani de închisoare pentru liderul opoziţiei

Primarul din Istanbul, Ekrem Imamoglu, lider al opoziției și...

Carmen Uscatu o acuză pe Oana Gheorghiu : Ne-a creat o vulnerabilitate foarte mare. E incompatibilă

„O vulnerabilitate foarte mare”. Aşa descrie Carmen Uscatu, copreşedintă...

Nicușor Dan : voi bloca anchetarea penală a vicepremierului Oana Gheorghiu

Președintele Nicușor Dan a declarat marți că declarația vicepremierului...

Aşa procedează un ministru care-şi respectă meseria de bază

Aşa procedează un om care-şi respectă meseria. Care mai...

Topics

Sondaj bombă : dezastru PSD și PNL pe public tânăr

Sociologul Remus Ștefureac pe Facebook : Intenția de vot a...

Unde se câștigă cel mai bine în Europa

Unde se câștigă cel mai bine în Europa În ultimii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img