Home Articole “Spaţiul public autohton este bîntuit de conflicte ce pun în lumină absenţa...

“Spaţiul public autohton este bîntuit de conflicte ce pun în lumină absenţa educaţiei în spiritul toleranţei reciproce”

1550
10
SHARE

Dreptul celuilalt la diferenţă

Editorial din Observator Cultural Nr. 910

www.observatorcultural.ro

Periodic, spaţiul public autohton este bîntuit de conflicte ce pun în lumină absenţa educaţiei în spiritul toleranţei reciproce. Există foarte multă adversitate, intransigenţă, furie şi violenţă în lumea noastră, iar motivele acestor izbucniri sînt atît de multe şi atît de diverse, încît se poate spune că, de fapt, acestea nici nu mai contează cu adevărat, sînt doar pretexte pentru manifestarea unei frustrări colective generalizate. Psihologia colectivă şi sociologia ar avea material pentru investigaţii serioase. Noile incidente de la MŢR au fost declanşate, din nou, de proiecţia în cadrul Cinematografului MŢR a unor filme ce pun în discuţie mentalităţi, comportamente şi practici sexuale pe care, deşi legea le recunoaşte şi le protejează, morala publică – ipocrită, conformistă, tradiţională etc. – refuză să le accepte. Pentru că evenimentele de acum nu diferă prea mult de cele de acum cinci ani, voi relua aici editorialul scris atunci în Observator cultural nr.663, din 27 februarie 2013. Nu înainte însă de a semnala cîteva aspecte nou apărute:

  1. Inexistenţa unor cinematografe – altele decît cele din malluri – în care să poată fi proiectate filme de artă, premiere româneşti, documentare, scurtmetraje etc.
  2. Proliferarea unei stilistici a excluderii, promovate deopotrivă de cei ce se simt chemaţi „să apere ortodoxia“, într‑un mod ce aminteşte de defilările legionare, precum şi de cei care cer execuţii publice, în scrisori deschise şi fără nici o probă alta decît propriile suspiciuni ridicate la rang de certitudini.
  3. Actul artistic – că e vorba despre film, pictură, literatură – e sacrificat pe altarul unor agende publice antagonice, care nu văd în artă decît un pretext pentru exhibarea convingerilor religioase sau socio-politico-sexuale. În ambele cazuri, demersul artistic este victimă sigură.

*

Un incident petrecut săptămîna trecută (n.r. – 20 februarie 2013) la Muzeul Ţăranului Român a tulburat apele şi aşa destul de tulburi ale vieţii noastre publice. Proiecţia filmului The Kids Are All Right (2010) a fost întreruptă de protestele vehemente (care, din fericire, nu au degenerat în violenţe fizice) ale unui grup de spectatori, reprezentanţi ai unor organizaţii creştin-ortodoxe. Dar nu despre actorii implicaţi în acest eveniment, de‑o parte sau de alta, intenţionez să vorbesc aici şi nici despre vinovăţii, reale sau imaginare. Cititorii interesaţi să-şi facă o idee despre ce s-a întîmplat pe 20 februarie, la MŢR, pot citi, în paginile revistei, punctele de vedere ale tuturor celor care, într-un fel sau altul, au „contribuit“ la eşecul unui eveniment organizat de Asociaţia Accept, în cadrul „Lunii LGBT“ (Lesbian, Gay, Bisexual and Transgender), precum şi comentariile unora dintre colaboratorii constanţi ai Observatorului cultural.

Textul de faţă e mai curînd o meditaţie despre multiplele faţete ale intransigenţei şi despre incapacitatea de a accepta alteritatea, fără tentaţia de a-l stigmatiza pe celălalt, pe cel care gîndeşte diferit, pe cel care are alte valori decît mine şi care simte nevoia să şi le exprime cu voce tare. Societatea românească este, încă, după mai bine de douăzeci de ani de la căderea regimului comunist, un mediu refractar la diversitate şi diferenţă, bîntuit în egală măsură de nostalgia unanimităţilor şi de obsesia de a fi „în trend“, un mediu în care opiniile sînt, de cele mai multe ori, intens polarizate, iar dezbaterile în care să primeze argumentele raţionale lipsesc aproape cu desăvîrşire. În minunata lume nouă în care trăim, reflexele condiţionate ţin loc de gîndire individuală, iar conformismul este o „valoare“ mult mai apreciată decît spiritul critic, considerat frecvent un simp­tom îngrijorător al incapacităţii de admiraţie. În România, dezbaterilor li se substituie conflictele, iar a refuza să te înrolezi într-una dintre taberele beligerante, a-ţi exersa spiritul critic în scopul de a identifica erorile sau derapajele celor care încearcă să-ţi impună modul lor (unicul, se subînţelege) de a privi şi de a înţelege lumea constituie un risc inerent.

Şi totuşi, ce s-ar putea spune despre modul în care se manifestă, în presa scrisă sau în mediul virtual, exponenţii unei mişcări ce deplînge secularizarea Statului, în numele unui fundamentalism religios cu manifestări, nu de puţine ori, extremiste, animaţi de un zel militant ce frizează intoleranţa şi aminteşte de excesele extremei drepte interbelice? Unii dintre cei care au protestat împotriva manifestărilor din cadrul „Lunii LGBT“ – pe 20 februarie, la MŢR, dar şi pe net, şi mult mai vehement – se revendică, de altfel, din ideologia mişcării legionare interbelice, iar intervenţia lor nu face altceva decît să compromită orice tentativă de dezbatere. Pentru că scopul nu este dezbaterea, ci impunerea unui punct de vedere, neapărat creştin-ortodox şi neapărat naţionalist, care nu ţine cont de sensibilităţile şi de opţiunile celor care nu împărtăşesc nici confesiunea religioasă şi nici nu aparţin etniei majoritare. Unii, dar, cu siguranţă, nu toţi.

Iar aici intrăm pe celălalt teritoriu, al celor care, discriminaţi ani la rînd şi culpabilizaţi pentru „vina“ de a fi altfel decît majoritatea, încearcă să înscrie pe agenda publică o temă şi, în fond, o realitate multă vreme ignorate şi considerate tabu. Într-o ţară care, timp de două decenii, nu a avut puterea să demareze o confruntare sistematică reală cu propriul trecut totalitar (de dreapta şi de stînga), cu consecinţe vizibile în spaţiul public – cum a făcut-o, de pildă, Germania –, este foarte greu să impui o astfel de tematică, fără o serie de dezbateri publice prealabile, la care să participe voci reprezentative ale elitelor intelectuale, cu argumente pro şi contra. E adevărat, însă, că încercări de acest fel, timide, s-au mai făcut. După cum la fel de adevărat este şi că nu au existat manifestări ostile la proiecţia unor filme precum Philadelphia sau Brokeback Mountain sau la spectacole de teatru ca Îngeri în America. Nici The Kids Are All Right, care a rulat în cinematografele româneşti în 2011, nu a stîrnit reacţii de protest pînă săptămîna trecută, cînd s-a încercat difuzarea lui la MŢR, la iniţiativa Asociaţiei Accept.

Să fie locul ales de organizatori un factor important în succesiunea evenimentelor? Aici opiniile sînt împărţite. În mod evident, Muzeul este un spaţiu public, ce nu poate fi confundat cu biserica şi nici nu poate fi acaparat de o grupare anume. Şi totuşi, orice spaţiu public instituie un anume orizont de aşteptare şi îşi creează, în timp, un public anume. Dacă cineva ar avea iniţiativa de a organiza un concert hip‑hop la Ateneul Român, acţiunea, deşi perfect legală, ar fi, totuşi, inadecvată, iar publicul obişnuit al Ateneului ar fi, cu siguranţă, contrariat. După cum organizarea unui concert din cadrul Festivalului Enescu într-un club de manele ar fi, desigur, de neconceput. Locurile publice nu sînt neutre, ele sînt învestite, în timp, cu anumite conotaţii, iar a nu ţine cont de această încărcătură simbolică a locului compromite, din start, orice acţiune. Pentru că există riscul, aproape inevitabil, ca prin gestul tău să aduci atingere unor valori majore pentru celălalt, cel pe care vrei să-l sensibilizezi în privinţa drepturilor tale. Asta şi pentru că celălalt e o noţiune circumstanţială şi relativă, iar  identificarea lui depinde, inevitabil, de punctul de vedere din care priveşti lucrurile.

Citeam, în dialogul dintre Radu Jörgensen şi Emil Moldoveanu, reporterul român de la Guantanamo (publicat în numărul de săptămîna trecută al Observatorului cultural), că avocata americană a unuia dintre deţinuţii de la Guantanamo purta văl musulman în prezenţa acestuia, din respect pentru religia lui. Recunosc că, la prima vedere, gestul mi s-a părut exagerat: era vorba despre un deţinut acuzat de complot împotriva Americii! Şi totuşi, respectul pentru dreptul celuilalt de a crede altceva decît cred eu, fără să‑l judec şi să-l stigmatizez pentru asta, nu poate fi decît unul reciproc.

10 COMMENTS

  1. Din pacate lipsa educatiei, a bunului simt, a autocontrolului sau a autocenzurii a ajuns pana la cele mai inalte niveluri.
    Sincer, nu cred ca dupa atata amar de vreme inca ne bantuie ” … după mai bine de douăzeci de ani de la căderea regimului comunist, un mediu refractar la diversitate şi diferenţă, bîntuit în egală măsură de nostalgia unanimităţilor şi de obsesia de a fi „în trend“, un mediu în care opiniile sînt, de cele mai multe ori, intens polarizate, iar dezbaterile în care să primeze argumentele raţionale lipsesc aproape cu desăvîrşire.”

  2. Dar de ce nu ne spuneti si cine scrie articolul, e secret?
    Si, la urma urmei, care era scopul actiunii organizata de ACCEPT? Pentru ca, evident, o analiza serioasa, iar nu un prilej de a ne da interesanti si ieuropeni, trebuie sa plece de aici. Nu cumva scopul este prozelitismul? Fiindca daca e asa (si evident ca asa e) avem o mare problema

  3. Din păcate, SUA, țara cu cel mai mare grad de violenta cotidiană (bazată tot pe ignoranta crasa perpetuata din generație in generație) a devenit modelul României post-decembriste și efectele încep sa se vadă cu ochiul liber. Ceea ce ignora toată lumea, inclusiv admiratorii vestici ai SUA, e ca “țara” cu cea mai “evoluată Constituție” de pe tot mapamondul, de la care își iau “inspirația” nu e o țara propriu-zisa, ci o “colecție” de state legate, formal, printr-o Constituție și ,informal, ținute in lesa de câteva Poliții “supra-statale” care aplica legislația derivata din legea fundamentala mai ales când e vorba de impozite și taxe, altfel, totul se pierde in ceata locală. Iar faimoasa Constituție era evoluată pe vremea lui Jefferson, autorul acesteia, adică pe la sfârșitul sec xviii—a suferit o grămada de amendamente de-atunci + o grămada de suspendări de articole, ca cea care a dus la existența închisorii Guantanamo, de pilda, in numele “Securității naționale”, noțiune inventata de președinții/șefii de stat adepți ai exportului de violenta spre alte meleaguri decât cel “domestic”. Exemplul dat in articol cu privire la avocata care vine “voalata” la vorbitor din respect pt inculpat, e cel mai limpede exemplu de încurcătura ideologica in care plutesc Statele Unite, cu Constituția lor “evoluată” cu tot: o avocata care respecta prizonierul, intr-o închisoare militară unde toate drepturile civile sunt anulate, unde dreptul de a avea un avocat vine in urma unei perioade indefinită de tortura, mai mult sau mai puțin “autorizată” de comandamentul suprem /președinție, asta e, intr-adevăr, America la ea acasă, cum s-ar spune. Concluzia: atenție la modele! Ca America nu e New York-ul boem, vegan, organic, și tolerant fata de Minoritățile sexuale, nici măcar New York-ul nu e așa de “monocolor” și nici “tolerant” pina in fundul “Ghetto-ului” negru, sau italian sau evreiesc, cum apare in filme, cât despre alte state “unite” a se scuti! (sorry, eleganta nu are ce cauta in context) e suficient sa ne uitam la “protestele” care dărâma statuile generalilor învinși din Sud, scot “Pe aripile vântului” din cinematografe și, probabil, vor trece autodafe de cărți, in curând, exact ca “frății” lor naziști & comuniști de pe Vechiul continent. Și atenție la împrumuturi de orice fel fiindcă pina la intoleranta fata de Minoritățile sexuale, am văzut-o pe cea cea politica in formula #rezist autohtonă, girata in personam (ca sa mimam jargonul juridic la moda) de președintele Johannis, un ignorant de prima clasa in materie de politica (probabil un ignorant pur și simplu, dar ma rog, sa nu ne încurcăm in detalii) care s-a pus in fruntea unor proteste Urlătoare de sloganuri naziste precum “ciuma roșie”—așa harababura ideologica nu se poate explica decât prin ignoranta crasa a populației, alta motivatie pentru ceea ce s-a numit “revoluția noastră” nu pare a exista. Sa strângem rândurile, vorba lui Plesoianu, noi, profesorii, in prima instanța, si nu doar pt salarii mai bune—in SUA numai profesorii universitari sunt bine plătiți, atenție, restul sunt tot niște amărâți ca si la noi—ci si pentru adevarata rezistența, cea care rezista ignorantei și efectelor ei.

  4. Si biserica ce face, in loc sa intoarca si celalalt obraz, asa cum ne invata? Da o hotarare in care bisericile nu mai pot fi considerate sau folosite ca si locuri artistice (vezi filmarile in locasuri, faptul ca se spune in hotarare ca bisericile nu mai pot fi consuderate lacasuri artistice murebe seculare etc).
    Deci cam asta ne arata Biserica. In loc sa intoarca si obrazul celalalt, au deschis si… buzunarul celalalt:) ca ce sa vezi, cica totusi poti folosi biserica drept lacas artistic, da’ nunau daca ceri voie ls un anune comitet sau ceva. Si toti stim cum “se cere voie – spre aprobare” in biserica bastinasa…

    • Stiu o bisericuta in Paris – o adevarata bijuterie – in care s-au turnat numeroase scene din filme artistice; mai mult decit atit, smecherii potenti ai locului o inchiriaza cind si cind, pe niste sume “modice” (cum altfel?), pentru nunti si botezuri (adica accesul este niste ore bune, restrictionat la mama-soacra, cumnatul, nasa, cumatra si invitatii speciali. Lou – Lou si Mou – Mou 🙂
      Asa ca, nimic nou sub soare…

  5. “Corectitudinea politica a fost inventata de intoleranti si e folosita de lashi ca sa manipuleze pe prosti.” (Christopher Hitchens)

    Ii recomand d-nei Carmen Musat sa urmareasca aici:
    https://www.youtube.com/watch?v=HgmXDbsd-fQ

    E vorba de razboiul fraticid /sororicid intre feministele de culoare si cele din rasa caucaziana, declansat in SUA.

    Intrucat femeile de culoare nu se pot conforma modelului caucazian, au luat decizia ca acesta trebuie inlocuit cu unul “maron”, — plecand de la cele mai mici amanunte teoretice ale teoriei feministe, pana la cele mai evidente atribute fizice (de ex., femeia anglo saxona cu forme zvelte versus femeia de culoare cu forme bombate).

    Daca, precum vrea partida PC (politically correct), incepem sa ne punem botnitza ca sa nu spunem adevarul (care e non-PC), atunci o luam pe o panta de declin asemanatoare cu cea descrisa in video. Pe romaneste, ne tampim pe mana proprie.

  6. “avocata americană a unuia dintre deţinuţii de la Guantanamo purta văl musulman în prezenţa acestuia, din respect pentru religia lui. (…) respectul pentru dreptul celuilalt de a crede altceva decît cred eu (…)nu poate fi decît unul reciproc.”

    Cand stramosii otraveau fantanile, ardeau campurile si se ascundeau in padure la invazia otomanilor stiau ei ceva.
    Daca respectul ar fi reciproc, cum spune editorialul, tot ar fi ceva. Dar nu este reciproc.

    Te baga pe tine, ca femeie, in basma islamica, ca sa nu il exciti pe el… deci esti de vina tu ca are el ganduri impure cand te vede: cum e asta respect fata de femeie, de ce e facuta ea raspunzatoare pt. ce i se intampla lui, in corpul si mintea lui ?!
    Iar in cartile lor (Hadith etc.) scrie ca daca femeia nu e in basma, atunci e o tarfa, demna de viol.

    Islamul vrea sa domine, nu sa respecte celelalte religii.

  7. “Dacă cineva ar avea iniţiativa de a organiza un concert hip‑hop la Ateneul Român, acţiunea, deşi perfect legală, ar fi, totuşi, inadecvată, iar publicul obişnuit al Ateneului ar fi, cu siguranţă, contrariat. După cum organizarea unui concert din cadrul Festivalului Enescu într-un club de manele ar fi, desigur, de neconceput. Locurile publice nu sînt neutre, ele sînt învestite, în timp, cu anumite conotaţii, iar a nu ţine cont de această încărcătură simbolică a locului compromite, din start, orice acţiune. Pentru că există riscul, aproape inevitabil, ca prin gestul tău să aduci atingere unor valori majore pentru celălalt, cel pe care vrei să-l sensibilizezi în privinţa drepturilor tale.”
    Tot asa nici in Biserica nu poate fi laudat pacatul si nici diavolul.
    Avand in vedere cele enumerate mai sus, unele de insasi autoarea articolului, nici la Muzeul Satului nu este adecvat a se aduce prezentari de tolerare a homosexualitatii sau a celor ce fac parte din LGBT deoarece taranii romani si-au crescut copii conform religiei ortodoxe si fara nici o toleranta pentru practicile LGBT.
    Acceptul Muzeului pentru fundatia de rau renume Accept a fost total nepotrivita si nu trebuia data.
    Muzeul, prin definitia data in Dex ca “MUZÉU, muzee, – Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée.” – deci, asa cum toata lumea stie, nu veti gasi in istoria romanilor aspecte ce tin de practicile LGBBT si, deci, asiciatia Accept cu cei de genul LGBT nu au, sub nici o forma dreptul de a se exprima in astfel de locuri gen muzee romanesti. N-au decat sa-si gasesca alte locuri sau sa taca, deoarece pe pe tot teritoriul Romaniei nu s-au vazut astfel de practici inca de la inceputul existentei natiei noastre.
    Exceptiile, asa cum si suna, or fi fost, si sunt extrem de rare, acest lucru nefiind nevoia de a se tolera, ci de a se converti la legea normala a firii, si ncidecum la legea pacatului pus in practica de pacatosii ce sustin astfel de practici.

  8. O rugaciune, ce se numeste “Rugaciune de mantuire”, printre altele are si urmatorul text:
    “Vino, Atotputernice, întru ajutorul meu, ca sã biruiesc cele sapte pãcate de cãpetenie, care sînt pricina tuturor pãcatelor. Sã biruiesc adicã: mîndria, prin smerenie crestineascã; iubirea de argint, prin milostenie; invidia, prin dragoste si bucurie pentru binele aproapelui; desfrînarea, prin înfrînare si curãtie; lãcomia, prin cumpãtare; mînia, prin rãbdare; lenea, prin bãrbãtie crestineascã. Asemenea sã biruiesc si toate celelalte pãcate si patimi ce izvorãsc din acestea.”
    Homosexualitatea si celelalte practici gen LGBT sunt pacate si patimi ce provin din desfranare sau prea mare desfranare, pacate ce trebuie combatute, asa cum spune in textul rugaciunii, prin infranare si curatie.
    Rezulta ca membrii asociatiei Accept trebuie sa lupte impotriva acestor apucaturi de desfranare, si nicidecum sa incerce sa promoveze aceste depravari si injosiri ale sufletului si, cu atat mai mult sa nu promoveze ci, din contra, sa incerce sa evite oricare din astfel de practici rele, pentru a proteja raspindirea lor si nu pentru a atrage si alte suflete in osanda acesui pacat al desfranarii sau a celorlate patimi ce provin din acest mare pacat, cu alte cuvinte sa se infraneze din a mai avea orice expunere in spatiul public, nu pentru ca le interzicem noi, crestinii, ci pentru ca morala firii, cea corecta, trebuie sa le dicteze ca aceste expuneri sunt daunatoare atat pentru sufletele lor dar cat si pentru sufletele altora.

Leave a Reply