Saturday, July 5, 2025
31.2 C
Bucharest

Ce spune Dragnea despre DNA in presa straina

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, afirmă joi, într-un interviu pentru The Associated Press, că agenţia anticorupţie din România a mers prea departe şi consideră că România va găsi treptat “o abordare corectă, legală şi constituţională” pentru a lupta împotriva corupţiei.

Liviu Dragnea, numit de AP “cel mai puternic politician din România”, crede că, după ce ani de zile politicienii scăpau după ce luau mită, agenţia anticorupţie din România a mers prea departe în urmărirea oficialilor guvernamentali acuzaţi de luare de mită, fraudă şi alte ilegalităţi.

“A fost o perioadă de mulţi ani în care, de obicei, oricine era la putere nu era investigat”, a spus Dragnea, în primul său interviu acordat presei străine de când PSD a câştigat alegerile în 2016. “Am trecut în cealaltă extremă, în care toţi cei care fac parte din clasa politică ar trebui acuzaţi, urmăriţi, investigaţi şi trimişi în judecată”, susţine liderul PSD, conform site-ului agenţiei americane de presă.

AP aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului din 2012, fapt ce l-a împiedicat să devină premier, şi că este vizat de asemenea de o anchetă a procurorilor într-un alt caz. Liderul PSD neagă acuzaţiile pentru care a fost condamnat, iar în cel de-al doilea caz susţine că se va lupta “până la final” pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

Liviu Dragnea a refuzat să facă speculaţii privind o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din 2019.

Acuzând agenţia română anticorupţie, Dragnea a menţionat cazul a doi magistraţi importanţi care au fost suspendaţi din funcţie pentru suspiciune de luare de mită, iar patru ani mai târziu aceştia au fost declaraţi nevinovaţi.

“Cine le va da acei ani înapoi?”, a întrebat liderul PSD, potrivit AP.

Liviu Dragnea a adăugat că, în opinia sa, România va găsi treptat “o abordare corectă, legală şi constituţională” pentru a lupta împotriva corupţiei.

AP aminteşte de protestele de stradă din 2017 pe tema modificărilor legislaţiei din justiţie, dar şi de criticile pe această temă formulate de UE şi Washington.

În context, Dragnea spune că UE şi diplomaţii au examinat legile şi au concluzionat că “nu afectează independenţa sistemului de justiţie”.

Liderul PSD a insistat că partidul său este “eurofil”, susţinând conceptul Uniunii Europene. În acelaşi timp, el a spus că România şi alte ţări est-europene membre sunt “îngrijorate şi preocupate” de o Europă “cu două viteze”, care lasă în urmă naţiunile mai sărace, în timp ce naţiunile bogate au beneficii.

El a adăugat că românii nu ar trebui să uite de beneficiile şi fondurile care decurg din calitatea de ţară membră a UE.

“În acelaşi timp, pentru noi este important ca principiul coeziunii” să fie respectat iar “diferenţele de dezvoltare să nu se accentueze, ci să se diminueze”, a spus Liviu Dragnea.

În plan extern, Dragnea a declarat că sprijină decizia preşedintelui Donald Trump de a reimpune sancţiuni Iranului câtă vreme “Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase”.

El a apreciat reacţiile critice din partea puterilor europene, precum Marea Britanie, Franţa şi Germania, ca “posibil pripite”.

“Situaţia din Orientul Mijlociu este… complexă”, a spus preşedintele PSD. “Unii (o) cunosc pe deplin, alţii cred că o cunosc, iar alţii nu o înţeleg”, a arătat Dragnea.

AP aminteşte în final că Liviu Dragnea a susţinut o propunere recentă a guvernului de mutare a ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim, în timp ce preşedintele Klaus Iohannis, responsabil pentru politica externă, a spus că este nevoie de mai multe discuţii, scrie Agerpres.

http://www.sacbee.com/news/nation-world/article210848724.html

 

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img