Thursday, February 5, 2026
2.1 C
Bucharest

Dosarul DNA. Oprea vorbeste de “lupta pentru putere”

Iata ce a declarat fostul ministru de interne Gabriel Oprea in legatura cu acuzatiile ce i le aduce DNA :

“Am aflat din presă despre solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de efectuare a urmăririi penale în ceea ce mă privește. Prin urmare, vreau să transmit câteva lucruri care sunt importante pentru mine, dar și pentru opinia publică.

În primul rând, am respectat legile României în toată activitatea mea și le respect în continuare. Mă consider nevinovat, iar acest lucru se va confirma mai devreme sau mai târziu.

Consider, de asemenea, că este obligația profesională a procurorilor să verifice orice suspiciuni privind posibile încălcări ale legii. Şi, aşa cum preciza DNA, în comunicatul de presă, „persoana faţă de care s-a solicitat sesizarea Senatului pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”.

În al doilea rând, am sprijinit Justiția și am sprijinit activitatea DNA pe tot parcursul activităţii mele politice. Chiar dacă astăzi eu sunt cel vizat de demersurile DNA, voi sprijini în continuare aceste instituții ale statului roman.

În al treilea rând, consider că am aceleași drepturi și libertăți în fața Justiției ca orice alt român. Prin urmare, voi susține demersurile pentru aflarea adevărului, voi pune la dispoziția instituțiilor toate informațiile necesare, la fel cum am făcut și până acum, și nu voi îngreuna mersul anchetei.

În egală măsură, îmi voi apăra drepturile uzând de toate pârghiile și mecanismele aflate la dispoziția oricărui cetățean roman.

Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc tuturor celor care în aceste luni mi-au transmis susținerea și încrederea lor. Știu că viața politică presupune riscuri dintre cele mai variate, inclusiv acela de a deveni o victimă colaterală în luptele pentru putere purtate de alții. Nu regret deciziile politice pe care le-am luat și nu îmi voi schimba principiile niciodată.

Uniunea Naţională pentru Progresul României este un partid puternic, în ciuda loviturilor primite din partea adversarilor politici, mergem mai departe – ne aşteaptă un an plin de provocări, urmează campanii electorale şi alegeri în care ne vom demonstra seriozitatea şi ne vom lupta cu toate armele pentru a aduce românilor siguranţă şi progress.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!”

Citesc cu atentie comunicatele DNA si UNPR si ma intreb : An electoral. Dosare. Lupta pentru putere. Democratie?!

 

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img