Monday, April 13, 2026
5.2 C
Bucharest

Dragnea : “Lupta cu Zorro nu e foarte simpla. Va fi totusi revocat”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni, la Timişoara, că, după alegerile locale din 5 iunie, social-democraţii din Parlament vor demara procedurile de înlocuire a actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

‘După alegerile din 5 iunie, colegii mei din Parlament vor declanşa procedurile regulamentare şi vom purcede la revocarea domnului Valeriu Zgonea, care nu mai are nicio susţinere politică. Funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor este una politică şi ea va reveni, aşa cum este normal, PSD, pentru un membru din PSD’, a afirmat Dragnea, într-o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

Întrebat de media dacă Victor Ponta îi va lua locul lui Zgonea la şefia Camerei, Liviu Dragnea a afirmat că a văzut că un post de televiziune ‘deja l-a desemnat pe Victor Ponta drept preşedinte al Camerei Deputaţilor’.

‘PSD va desemna candidatul pentru preşedinte al Camerei, după ce acel post va rămâne vacant. Nu vânturăm nume înainte ca postul să rămână vacant, pentru că totuşi, lupta cu Zorro sau cu zborul nu este foarte simplă, adică trebuie să vedem locul liber’, a precizat Dragnea. Liviu Dragnea a participat, luni, la Timişoara, la o întâlnire a Consiliului Judeţean al PSD Timiş, pentru a-i susţine pe candidaţii partidului în alegerile locale.

Hot this week

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Șeful AIE : Actuala criză energetică e mai gravă decât cele din 1973, 1979 şi 2022 la un loc

Actuala criză a petrolului şi gazelor provocată de blocarea...

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai des și când trebuie cerut ajutor

Paștele și bolile cronice: ce urgențe apar cel mai...

Topics

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de marți, în...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Orban către Putin : “Sunt şoricelul în serviciul dumneavoastră”

Viktor Orban i-a oferit lui Vladimir Putin să devină...

Franța și-a vândut tot aurul din America

Banca centrală a Franței a vândut ultimele rezerve de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img