Thursday, April 16, 2026
19 C
Bucharest

Informatii explozive din Estul Ucrainei

Ucraina a anunţat duminica aceasta că trupele sale au recucerit în septembrie peste 3.000 de kilometri pătraţi de teritoriu de la trupele ruse în timpul unei contraofensive în nord-estul ţării, transmite agenţia France Presse.

“De la începutul lunii septembrie, peste 3.000 de kilometri pătraţi au reintrat sub control ucrainean”, a declarat într-un comunicat Valeri Zalujnîi, comandantul şef al armatei ucrainene.

“În jurul Harkovului, am început să avansăm nu doar în sud şi est, ci şi către nord. Ne aflăm la 50 de kilometri de graniţa” cu Rusia, a explicat militarul ucrainean

Viaceslav Gladkov, guvernatorul regiunii ruse Belgorod, aflată la graniţa cu Ucraina, a declarat, potrivit AFP, că “mii” de persoane au fugit din regiunea ucraineană Harkov, teatrul contraofensivei ucrainene, către Rusia în ultimele 24 de ore.

“Nu a fost cea mai uşoară noapte, nu a fost cea mai uşoară dimineaţă, În cursul ultimelor 24 de ore, mii de persoane au traversat frontiera”, a afirmat Gladkov într-o intervenţie video postată pe contul său de Telegram.

La începutul lunii septembrie, armata ucraineană a anunţat o contraofensivă în sud, iar într-o săptămână a reuşit să străpungă surprinzător şi rapid liniile ruse în nord-est, în regiunea Harkov, comentează AFP.

Începând de sâmbătă, autorităţile de la Kiev au obţinut importante câştiguri teritoriale în faţa armatei ruse în est, care a anunţat că şi-a retras trupele din unele sectoare pentru “a întări” mai mult regiunea separatistă prorusă Doneţk, în sud.

Majoritatea persoanelor care au traversat frontiera în regiunea Belgorod s-au cazat la rudele lor care locuiesc în Rusia, potrivit lui Gladkov.

“Astăzi, 1.342 persoane se află în 27 de spaţii de cazare temporară înfiinţate în regiune. În total, situaţia este sub control”, a dat asigurări Gladkov, care a spus că duminică după-masă nu mai existau cozi lungi de aşteptare la frontieră, spre deosebire de noaptea precedentă.

La rândul său, agenţia dpa transmite că trupele ruse par a se retrage şi din nordul regiunii Harkov. Locuitorii satului Kozacea Lopan, situat la 30 de kilometri nord de oraşul Harkov, au arborat steagul ucrainean, potrivit relatărilor de presă, scrie Agerpres.

Hot this week

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

Topics

Blocada strâmtorii Ormuz, un pariu periculos, risc de autogol gigantic

Presa internațională analizează efectele blocadei instituite de SUA, luni...

Sarkozy, a 2 a oară la pușcărie?

Încă de la începutul interogatoriului său de zilele trecute...

De ce forează masiv China în Antarctica

China a forat cu succes la o adâncime de...

Condamnare de pisică

O sexagenară din Adge, o localitate franceză de pe...

FBI şi SRI, succes împotriva atacurilor GRU

Serviciul Român de Informații, prin intermediul Centrului Național Cyberint,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img