Tuesday, February 24, 2026
3.1 C
Bucharest

Ioana Basescu a iesit suparata de la DNA dupa 4 ore

Ioana Băsescu, fiica cea mare a fostului preşedinte Traian Băsescu, a plecat de la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce a fost audiată aproximativ patru ore.

La ieşirea de la DNA, Ioana Băsescu nu a făcut nicio declaraţie despre dosarul în care a fost audiată sau dacă este martor ori suspect.
http://www.antena3.ro/actualitate/elena-udrea-la-dna-dupa-ce-a-fost-citata-telefonic-377913.html
Avocatul Ioanei Băsescu a însoţit-o până la maşina care o aştepta în faţa sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar după plecarea acesteia, s-a întors la DNA.

Şi Elena Udrea a venit joi la DNA, ea spunând că a fost citată pentru a fi audiată într-un dosar, fără a preciza despre ce cauză este vorba.

De asemenea, de două este audiat la DNA si Dan Andronic, patronul cotidianului Evenimentul zilei, el declarând că a fost citat pentru a fi audiat ca martor într-un dosar din 2015.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, miercuri seară, acuzaţii dure la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuzând-o că a format un grup de procurori care se va ocupa de arestarea uneia dintre fiicele sale.

”Am aflat prin DNA că este un mic grup de procurori care se jură că mă va face să cer custodia unuia dintre nepoţi, adică îi va aresta părinţii. (…) În linii mari, cunosc componenţa grupului de procurori, dar nu am s-o fac publică. Sunt câţiva procurori foarte apropiaţi doamnei Kovesi şi pe care i-a cărat şi consilieri şi i-a pus şi în funcţii după ce au rezolvat anumite dosare. N-o să spun nume şi va veni şi o zi când va trebui să fac publice numele”, a spus Traian Băsescu la România TV, citat de news.ro.

Foto : news.ro

viewscnt

Hot this week

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Bolojan ameninţă că va remania miniştri

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur...

București taxează turiștii de anul acesta

În 2026, turiștii care se cazează în București vor...

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Topics

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img