Sunday, July 6, 2025
22.1 C
Bucharest

Lia Olguta Vasilescu, amanunte despre piramida salariilor

Legea salarizării are ca obiectiv corectarea disfuncționalităților din sistem, prin aplicarea principiului “la muncă egală, salarii egale”, a declarat, luni, în plenul Senatului, ministrul Muncii, Lia-Olguța Vasilescu.

“Legea era necesară pentru corectarea disfuncționalităților din sistemul de salarizare. (…) Nu întotdeauna conducătorul instituțiilor are și cel mai mare salariu. Persoana cu aceeași pregătire profesională, vechime sau nivel de studii nu are aceeași remunerație. Funcțiile comune gen contabil, șofer sau IT-ist, care se regăsesc în toate instituțiile, au nivel de salarizare diferit. În baza de jos a piramidei, salariile sunt foarte mici, iar în vârf foarte mari. În acest sens, noua lege prevede următoarele: o diferență între administrația centrală, cea teritorială și locală, cu salariul cel mai mare pentru conducătorul de instituție, corectarea disfuncționalităților salariale pe principiul ‘la muncă egală, salarii egale’, la care se adaugă vechimea și nivelul studiilor”, a explicat ministrul, la dezbaterile asupra proiectului de lege din plenul Senatului.

Vasilescu a reamintit că la Comisia de muncă a fost eliminat articolul referitor la “înghețarea pensiilor speciale, urmând ca o lege separată să stabilească modalitatea de calcul a pensiilor”.

Ea a adăugat că “singura modificare de structură s-a făcut la administrația publică locală, ca prim pas al descentralizării financiare și administrative în sensul că se dă o limită minimă — salariul minim pe economie — și una maximă — salariul viceprimarului sau vicepreședintelui de Consiliu județean, al căror coeficient apare în lege”.

“Urmează ca salariile să fie stabilite în funcție de nomenclator și ierarhie de către consiliile județene și locale, prin hotărâri de consilii județene și consilii locale. Atenție, nu de primari sau de către președinții de consilii județene, ci de consilii locale și județene! Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România, Asociația Municipiilor din România, Asociația Orașelor și Comunelor au salutat decizia ca prim pas spre descentralizare și autonomie locală autentică”, a explicat Olguța Vasilescu.

Potrivit ministrului Muncii, impactul bugetar al legii este de 32 de miliarde de lei până în anul 2020 și de 43 de miliarde de lei până în anul 2022.

“În ceea ce privește procesele la care ne așteptăm sau nu să apară (…) este aproape imposibil să apară atâtea procese câte sunt la ora actuală, din păcate, în curs la instanțele din România, tocmai din cauza faptului că legea salarizării aflată acum în vigoare are foarte multe neclarități”, a susținut Vasilescu citata de Agerpres.

Proiectul legii salarizării personalului plătit din fonduri publice a intrat luni în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată.

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor