Wednesday, May 13, 2026
10.7 C
Bucharest

“MCV este complet sub controlul opoziției din România”

Politologul Alina Mungiu-Pippidi afirmă că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) al Comisiei Europene se află sub controlul opoziţiei din România, iar recomandările din raport contrazic poziţia Parlamentului European, scrie stiripesurse.ro

“Multe se pot spune despre România, dar nu că e in urma Bulgariei. În speță, un raport al Parlamentului European din 2018 recomanda ca MCV să fie ridicat pentru România pînă la finele comisiei Juncker, și păstrat pentru Bulgaria. Și asta, cu tot cu legile justiției, și în mod logic, că Bulgaria nu trecuse din prima asemenea legi ca să aibă la ce să dea înapoi, și nici nu arestase vreun înalt demnitar, deși ziariștii bulgari au dovedit chiar în ultimele săptămâni legătura dintre fondurile europene și șeful statului.

Raportul a fost însă comisionat unor independenți. MCV, în schimb, este complet sub controlul opoziției din România. Ca atare se poate ajunge la situația cînd recomandările Parlamentului European sunt puse în practică exact pe dos de către Comisie. Să vedem dacă nu asta va fi și soarte rezoluției adoptate ieri… În momentul în care totul devine politic, totul e posibil…”, scrie Mungiu-Pippidi pe site-ul romaniacurata.ro.

CSM : SUNT ERORI FACTUALE IN DOCUMENTUL MCV

Hot this week

PSD aruncă în aer Programul SAFE?

PSD aruncă în aer Programul SAFE? Programul crucial pentru Armata...

Ce trebuie să ştim despre Hantavirus

CE TREBUIE SĂ ŞTIM DESPRE HANTAVIRUS Ministrul interimar al Sănătății,...

Prelungirea războiului din Golf poate aduce recesiune mondială

Economia mondială se va confrunta ''cu efecte mult mai...

Anunț al Guvernului României despre Programul SAFE

Anunț al Guvernului României În ședința de Guvern a fost...

Cât valorează Samsung

Bursa de la Seul s-a redeschis după celebrarea unei...

Topics

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore pe inimă

O valvă implantată minim invaziv după două operații majore...

A murit Iosif Boda, consilierul lui Iliescu și sursă prețioasă a Evenimentului zilei în anii 90

Iosif Boda, personalitate a vieții politice și intelectuale din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img