Home Articole “PSD devine ultima linie de apărare în faţa forţelor radicale”

“PSD devine ultima linie de apărare în faţa forţelor radicale”

7154
2
SHARE

Fostul presedinte PSD Mircea Geoana a scris un comentariu interesant din care am selectat un fragment :

Demonizarea PSD, slăbiciunea Opoziţiei şi asceniunea extremelor.

Slăbiciunea Opoziţiei este la fel de periculoasă ca şi riscul derapajelor Puterii. Anti-pesedismul nu mai poate fi unica raţiune de a fi a Dreptei româneşti. După eşecul utopiei tehnocrate şi al dogmatismul neo-liberal, deşi nu va fi pe placul unora, PSD devine ultima linie de apărare în faţa forţelor radicale care vor apărea după o eventuală încercare nereuşită a social democraţilor de a atenua inegalităţile şi polarizarea din societate. Preşedintele Iohannis îşi va asuma rolul de lider al opoziţiei, cu un rol de locotenent mefistofelic în Parlament din partea lui Traian Băsescu. Nimic nu garantează găsirea unui lider providenţial sau o transformare profundă la Congresul PNL. Ciclul politic marcat de victoria categorică a PSD va fi extrem de comprimat. Vom avea un Guvern Grindeanu pentru următorii 4 ani? Vom afla, probabil, în curând dacă liderul PSD va revendica funcţia de prim-ministru, ca trambulină pentru o candidatură în 2019 sau va prefera să conducă după modelul polonez, de la partid şi de la Parlament. Apropierea alegerilor prezidenţiale, dar şi riscurile guvernării, vor inflama natural sau cu un ajutor din partea „prietenilor” opinia publică către o nouă stare de emoţie şi explozie socială. Pendulul simpatiilor în opinia publică va continua să oscileze tot mai accelerat. În acest context, primele 100-180 de zile ale noii guvernări vor fi decisive pentru succesul sau insuccesul întregului ciclu dominat azi de PSD. În pofida celei (şi probabil datorită) celei mai zdrobitoare victorii la alegerile din decembrie, problema câştigării turului 2 al alegerilor de către un candidat PSD rămâne la fel de valabilă. Această realitate strategică va domina gândirea politică a liderului, conducerii şi a guvernării PSD.

Capacitatea de guvernanţă şi reechilibrarea puterilor şi instituţiilor în statul român.

Aşa cum oferta economică a PSD nu poate fi realizată fără o nouă politică economică, ansamblul promisiunilor de dreptate socială şi trai decent nu pot fi realizate cu actuala capacitate de operare a administraţiei şi a instituţiilor statului. Serviciile publice sunt în continuu declin, la fel ca şi populaţia activă şi raportul acesteia cu pensionarii ţării. Simpla creştere de salarii în sectorul public nu este suficientă pentru un salt substanţial în calitatea serviciilor publice. România are nevoie de proiecte complexe de investiţii, de o rezolvare a managementului deficitar al companiilor de stat sau al mamuţilor birocratici de genul CNDNAR/CNIR. Atât cele două proiecte-fanion din programul PSD – Fondul Suveran şi Banca de Dezvoltare, cât şi evoluţiile din domenii cruciale precum sănătatea şi educaţia vor fi elocvente pentru voinţa/capacitatea de statului de administrare a fondurilor publice şi public/private. Nu pot fi ignorate şi alte eventuale evoluţii, de genul riscului de declanşare a procedurii de deficit excesiv, a aplicării corecţiilor la fondurile europene sau costul suplimentar al finanţării datoriei publice şi private după scumpirea finanţării economiilor emergente ca urmare a anticipării politicilor de stimulare economică şi fiscală a noii Administraţii a SUA. Cauzele pentru care Planul Juncker nu a funcţionat sau pentru care PPP-urile nu decolează în România trebuie să dea serios de gândit noilor guvernanţi. Lupta împotriva corupţiei şi găsirea unui nou echilibru între prevenţie şi coerciţie va fi cea mai complicată şi politizată operaţiune a noului ciclu politic. Alegerile recent încheiate nu au fost câştigate, cum simplist şi interesat au apreciat unii, de cei care spuneau că lupta împotriva corupţiei trebuie să înceteze, ci de cei care au spus că lupta împotriva corupţiei nu este suficientă pentru o viaţă mai bună pentru cetăţeni.

Asigurarea securităţii naţionale în lumea „G Zero”.

Necunoscuta Trump şi intrarea în ceea ce Ian Bremmer numea „o lume G Zero”, fără o putere globală dominantă care să definească şi impună setul de reguli proprii ordinii mondiale, obligă (şi) România să intre în perioada scenariilor alternative. „America First” în era Trump poate însemna orice, dar, în mod sigur, va fi revenirea la un realpolitik de tip Kissinger. Cele peste 50 de relaţii de alianţă şi parteneriate strategice ale SUA în întreaga lume, ca şi instituţiile multilaterale de la NATO la ONU sau G20 vor fi reanalizate cu lentile proaspete. Cei 20 de ani de Parteneriat Strategic cu SUA pe care îi marcăm în iunie 2017 trebuie să ne găsească pregătiţi cu o strategie de reangajare a relaţiei cu SUA într-o logică de alianţă bilaterală. Simpla noastră relevanţă strategică nu mai poate fi principala motivaţie a relaţiei româno-americane. Componenta economică şi investiţională, dar şi cea a relaţiilor politice dincolo de Washington, vor fi determinante în logica „mercantilă” a noii politici economice a SUA. Revizitarea Strategiei de Apărare a Ţării în scenarii alternative şi devansarea alocării a 2% din PIB pentru apărare trebuie avute în vedere. Planificarea militară în logica multianuală de tip Quadrennial Defense Review trebuie începută imediat de noul Guvern, aprobată în Parlament, în logica unei noi analize CSAT.

Criza Europei şi dificultatea acceptării României în nucleul dur al unei Europe cu mai multe viteze.

Evadarea României de la periferia politică, strategică şi economică a Europei reprezintă o provocare mai complexă decât însăşi aderarea ţării nostre la UE. Decizia strategică actualei administraţii de la Bucureşti de a ne alătura nucleului dur european – în antiteză cu fibrilaţiile centrifuge ale Grupului Vişegrad – este linia care trebuie susţinută în continuare. Aşa cum menţionam şi mai sus, între definirea „nivelului nostru de ambiţie” şi capacitatea de a juca şi de a fi acceptaţi la „liga mare” este o distanţă semnificativă. Pe lângă lipsa de competitivitate economică şi de capacitate de guvernanţă, problema reputaţiei României în Europa atârnă ca o piatră de moară în orice încercare de operaţionalizare a ambiţiei declarate a Bucureştiului.

2 COMMENTS

  1. un articol care pare corect (de Geoana vorbesc). Parea si cinstit daca nu l-am alatura celor in care Geoana (cand era ministru) ne asigura ca nu suntem in “periferia politicii”, ci cireasa de pe tort! acu vad ca trebuie sa evadam!

  2. vorbe goale bune pentru statiunea de schi Aspen

    realitatea e ca in 2018 vor fi practic confiscati banii prin trecrea la platile electronice obligatorii, sub scuza luptei impotriva terorismului, a evaziunii, a integrarii europene, etc
    In clipa aia poti fi executat instant, orice impozit, amenda va fi luata direct din cont (si sa te tii cite amenzi vor aparea) nu mai poti sa te protejezi de falimentul bancilor pentru ca banii tai sunt la ei, probabil ca si circulatia capitalului va fi restrictionata (adica nu mai poti schimba leii in ce valuta vrei, nu mai poti detine valuta daca nu ai un interes “legitim” – eventual afara de falimentarul Euro), samd. Si cind bancile nu mai au bani se va aplica bail-in, adica se iau banii deponentilor, ca in testul Cipru. Probabil ca din 2019 vom trai si anularea peste noapte a bancnotelor, ca in India.
    Mecanismul platilor instant e acum in teste in UE (functioneaza la ING, la noi, de exemplu) si nu degeaba “noul” si frumosul guvern vrea mortis ca pina la 1 decembrie 2018 sa se poata plati toate taxele online.

    si ginditorul Geoana – RAPPS zice ca sa fugim de tendintele centrifugale ale grupului de la Visegrad, adica aia care nu vor sa-si nenoroceasca popoarele de dragul salvarii socialismului european si al euroiului care doar scuteste exporturile germane de riscul valutar ? ce prostalau…

Leave a Reply