Saturday, April 26, 2025
16.3 C
Bucharest

Republica Moldova : trupele rusesti se afla ilegal pe teritoriul tarii noastre

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, vicepremier, a reiterat miercuri apelul Chişinăului către Federaţia Rusă de a-şi retrage trupele din Transnistria, apreciind că exerciţiile efectuate la 25 ianuarie de către Grupul Operaţional al Trupelor Ruse (GOTR) ce staţionează în regiunea transnistreană contravin legislaţiei republicii şi tensionează şi mai mult situaţia regională, relatează Ziarul Naţional din Chişinău.

Într-o conferinţă de presă, Nicu Popescu a subliniat că trupele ruse staţionează ilegal pe teritoriul Republicii Moldova. “Suntem pentru continuarea dialogului, dar pornim de la faptul că prezenţa trupelor ruseşti pe teritoriul nostru contravine obligaţiilor internaţionale ale Federaţiei Ruse şi legislaţiei noastre naţionale”, a afirmat el.

“Prezenţa însăşi şi acţiunile lor, inclusiv aceste exerciţii militare efectuate contravin legislaţiei moldovene. Nu sunt nişte acţiuni care ajută la calmarea situaţiei regionale şi evident că sunt contraproductive”, a spus şeful diplomaţiei moldovene, citat de Ziarul de Gardă.

În 25 ianuarie, GOTR – creat pe rămăşiţele Armatei a 14-a a URSS şi care nu face parte din contingentul rusesc de menţinere a păcii în Transnistria – a efectuat exerciţii de pregătire de luptă, simulând chiar atacuri asupra instituţiilor oficiale de la Chişinău, după cum au relatat mass-media moldovene.

O reacţie a avut şi şefa executivului moldovean, Natalia Gavriliţa, care a anunţat că vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, va avea o întrevedere joi cu negociatorul din partea regiunii transnistrene, Vitali Ignatiev.

“Pledăm pentru relansarea activităţii grupurilor de lucru care nu s-au întâlnit de ceva timp şi rezolvarea problemelor tehnice care apar”, a spus Gavriliţa, menţionând că autorităţile moldovene sunt preocupate de situaţia din regiune. “Chemăm, din nou, la maturitate, înţelegere şi înţelepciune. Pledăm pentru pace şi stabilitate în regiunea noastră”, a spus ea.

În regiunea transnistreană staţionează aproximativ 1. 500 militari ruşi în cadrul GOTR, o parte importantă dintre ei sunt locuitori ai regiunii transnistrene care au şi cetăţenia rusă, notează Ziarul de Gardă.

Exerciţiile GOTR intervin pe fondul tensiunilor dintre Rusia şi Occident legat de Ucraina, Moscova comasând zeci de mii de militari şi un număr important de echipamente în ultimele luni la frontiera cu ţara vecină, ceea ce a provocat temeri potrivit cărora Rusia ar pregăti un atac împotriva Ucrainei.

Întrebat cât de reală este o invazie în Ucraina, Nicu Popescu a răspuns că “autorităţile sunt pregătite de orice scenariu”.

Serviciul de informaţii al armatei ucrainene susţinuse recent că serviciile speciale ruse ar pune la cale provocări împotriva propriilor militari dislocaţi în Transnistria pentru a da vina pe Ucraina.

Rusia şi Ucraina sunt două ţări care fac parte din formatul de negocieri cu privire la soluţionarea diferendului transnistrean “5+2” (Republica Moldova, Transnistria, Rusia, Ucraina şi OSCE, plus SUA şi UE ca observatori).

În conferinţa de presă ce a urmat anunţului că NATO a trimis miercuri Moscovei răspunsul scris la cererile de securitate ale Rusiei, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, a declarat că Rusia trebuie să-şi retragă trupele din Republica Moldova şi Georgia, unde staţionează fără permisiunea autorităţilor acestor ţări, potrivit Deschide.md.

La summitul OSCE de la Istanbul din 1999, Rusia s-a angajat să-şi retragă integral trupele din Republica Moldova şi Georgia, ca parte a Actului Final al Tratatului FACE adaptat (Forţele Armate Convenţionale în Europa) şi a Declaraţiei finale a summitului OSCE, scrie Agerpres.

Hot this week

Al Pacino, 85 de ani

Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940...

Ministrul Mediului : Ursul să nu mai fie specie strict protejată în România

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, joi,...

Europarlamentar german AfD, agent al Rusiei

Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a...

Poșta Română, complice la scrisori electorale pentru Simion

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a trimis peste...

Jurnalistă ucraineană, ucisă de ruși în captivitate

Trupul tinerei jurnaliste ucrainene Viktoria Roșcina (28 de ani)...

Topics

Al Pacino, 85 de ani

Actorul Al Pacino s-a născut la 25 aprilie 1940...

Ministrul Mediului : Ursul să nu mai fie specie strict protejată în România

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a declarat, joi,...

Europarlamentar german AfD, agent al Rusiei

Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului European (JURI) a...

Poșta Română, complice la scrisori electorale pentru Simion

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a trimis peste...

Jurnalistă ucraineană, ucisă de ruși în captivitate

Trupul tinerei jurnaliste ucrainene Viktoria Roșcina (28 de ani)...

Tratamentul modern pentru monturi

Tratamentul modern pentru monturi   Monturile nu sunt doar o problemă...

Putin blufează cu pacea : cere mai multe arme

Președintele Vladimir Putin a declarat miercuri că forțele armate...

Șoc : oferta SUA de pace în Ucraina e de fapt varianta Rusiei

Statele Unite au făcut „oferta” lor finală Ucrainei pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img