Friday, February 27, 2026
2.8 C
Bucharest

Presedintele : “La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului”

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Timişoara, întrebat fiind despre plagiate, că ele nu există doar la noi, ci în întreaga lume. În democraţiile consolidate, însă, dacă un politician a plagiat, el pleacă din funcţie. Iohannis susţine că ”la noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului”, plagiatul fiind o formă de hoţie, scrie news.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, vineri, la Timişoara, în cadrul dezbaterii „Become your best! – printr-un învăţământ superior de calitate”, despre plagiate şi mecanismele prin care pot fi reglate acestea.

”Mecanismul există, el se numeşte autonomie universitară, dar, până când acest mecanism se autointregeaza, cred că e nevoie de ajutor din partea statului. Plagiatori nu există numai la noi, există şi în altă parte, dar acolo vorbesc de democraţiile consolidate. Dacă despre un politician apare discuţia că a plagiat, el pleacă din politică. Unii chiar cu o carieră briliantă în politică s-au oprit şi au plecat. Nu a fost nevoie de nimeni să le spună să se retragă dacă sunt hoţi. Noi trăim momentan într-o formă de sincopă. La noi, hoţii s-au cocoţat în vârful statului. Plagiatul e o formă de hoţie, dacă este tolerată, concluzia politicienilor e că se poate şi mai mult”, a spus Klaus Iohannis.

Hot this week

China oferă Iranului o rachetă supersonică împotriva americanilor

Iranul este pe cale să obțină o rachetă supersonică...

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări

ARTE.tv : Putin și războiul pe cinci mări https://www.youtube.com/watch?v=BQn9T-MZb_A

Analiza FSM : apărarea antiaeriană a Iranului

Analiza FSM : Apărarea antiaeriană a Iranului Apărarea antiaeriană a...

Locul în care NATO instruieşte militari ucraineni

Tabăra Jomsborg a fost înființată în 2025 ca parte...

Documentar înfricoşător : ce se va întâmpla cu vremea în Europa

Cea mai mare parte a atenției asupra schimbărilor climatice...

Topics

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită

Tratament nechirurgical pentru prostata mărită Paul, în vârstă de 58...

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img