Thursday, January 15, 2026
2.4 C
Bucharest

Se încearcă altercații prin infiltrare

”În legătură cu informațiile apărute în presă, potrivit cărora PSD intenționează să organizeze mâine, la defilarea de Ziua Națională, un miting de protest, ca urmare a neinvitării unor lideri PSD și ALDE la evenimentele de 1 Decembrie, precizez că: Partidul Social Democrat NU organizează nicio formă de protest sau manifestare negativă. Am primit, însă, informații că se încearcă atribuirea PSD a unor altercații prin infiltrarea, în zona unde se vor afla liderii PSD, printre oameni, a unor provocatori profesioniști, cu scopul de a culpabiliza PSD și de a crea emoție favorabilă celorlalte forțe politice.

Atrag atenția instituțiilor statului care veghează, potrivit legii, la buna desfășurare a evenimentelor cu public numeros – Poliția, Jandarmeria, SPP, Brigada Antitero, să acționeze profesionist și în interesul cetățenilor. În caz contrar, vor fi singurii responsabili pentru posibila degenerare a paradei militare sau permiterea derulării unor incidente reprobabile.

Îi asigur pe toți românii că PSD este un partid care respectă istoria poporului nostru, valorile tradiționale și care dorește ca 1 Decembrie să fie o zi a bucuriei de a fi român și a speranței că țara pe care o lăsăm copiilor noștri va fi una mai bună, liberă și prosperă”, scrie Liviu Dragnea, citat de stiripesurse.ro

Fostul preşedinte Ion Iliescu, preşedintele de onoare al PSD, va fi prezent joi la parada militară care va avea loc cu prilejul Zilei Naţionale – 1 Decembrie, a confirmat, pentru Agerpres, fostul preşedinte.

Astfel, fostul şef de stat este invitat la eveniment de Administraţia Prezidenţială şi va fi prezent în tribuna oficială.

Hot this week

Miliardele Chinei se multiplică accelerat

Excedentul comercial al Chinei a atins, în 2025, un nivel...

Ministrul Apărării : vom creşte vârsta pensionării în sistemul de apărare

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat luni, la Antena...

Ce s-a găsit în resturile temutei rachete rusești Oreșnik

Specialiștii ucraineni susțin că cea mai nouă rachetă prezentată...

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Topics

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img