Wednesday, February 25, 2026
0.7 C
Bucharest

Mesajul Secretarului General NATO despre incidentul ruso-american din Marea Neagra

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, consideră că incidente cum a fost cel în care au fost implicate miercuri deasupra Mării Negre avioane militare americane și ruse demonstrează necesitatea de a căuta forme de cooperare cu Rusia, transmite agenția EFE.

Ieri am avut un nou incident legat de comportamentul riscant al avioanelor ruse, care au zburat foarte aproape de un avion american în spațiul aerian internațional. Iar astfel de incidente sunt periculoase, întrucât pot conduce la accidente grave. Și trebuie să evităm să ajungem la pierderea controlului’, a menționat joi Stoltenberg într-o declarație dată în timpul vizitei pe care o efectuează în Georgia.

Vorbind în fața studenților la Biblioteca Parlamentară din Tbilisi, secretarul general al NATO a insistat că incidentele de acest fel reprezintă ‘unul dintre motivele pentru care examinăm cum să dezvoltăm mecanisme de diminuare a riscurilor, astfel încât relațiile noastre cu Rusia să fie transparente și predictibile’.

Pentagonul a anunțat miercuri că un avion american de recunoaștere a fost interceptat periculos deasupra Mării Negre de un avion rus de vânătoare SU-27, care a trecut foarte aproape de aparatul american, un oficial militar de la Washington, citat de Reuters, afirmând că distanța dintre cele două avioane a fost la un moment dat de numai trei metri.

Rusia a confirmat incidentul, dar a susținut că a recurs la interceptarea unor avioane americane de tipul P-8 Poseidon pentru că acestea din urmă s-au apropiat prea mult de frontiera rusă la Marea Neagră, scrie Agerpres.

Hot this week

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Bolojan ameninţă că va remania miniştri

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur...

București taxează turiștii de anul acesta

În 2026, turiștii care se cazează în București vor...

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Topics

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Misterul statuetei de 7500 de ani descoperită în România

Specialiștii Muzeului Național al Carpaților Răsăriteni din Sfântu Gheorghe...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img