Wednesday, March 18, 2026
11.8 C
Bucharest

Turcia are contacte cu Hamas

Turcia, care mediază negocierile în legătură cu ostaticii aflaţi în mâinile Hamas, a primit “cereri din partea mai multor ţări” pentru a obţine eliberarea lor, a declarat marţi ministrul de externe turc, Hakan Fidan, la Beirut, potrivit AFP.

“Până acum am primit solicitări de la mai multe ţări pentru eliberarea cetăţenilor lor. Drept urmare, am început să discutăm, în special cu aripa politică a Hamas“, a declarat Fidan la o conferinţă de presă cu omologul său libanez, Abdallah Bouhabib.

“Eforturile noastre continuă, în special pentru eliberarea străinilor, civililor şi copiilor”, a spus el.

Preşedinţia turcă a anunţat săptămâna trecută lansarea negocierilor cu Hamas în vederea eliberării ostaticilor răpiţi de gruparea islamistă.

Sute de civili israelieni şi străini sunt ţinuţi ostatici de luptătorii Hamas în Fâşia Gaza după ofensiva mortală a mişcării islamiste palestiniene de la 7 octombrie.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a oferit să medieze şi are tot mai multe contacte cu liderii arabi şi occidentali, la fel ca şi ministrul său de externe.

Fidan a anunţat marţi că va participa la o reuniune a miniştrilor de externe ai Organizaţiei de Cooperare Islamică (OCI), despre care a spus că este programată miercuri la Jeddah, în Arabia Saudită, scrie Agerpres.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img